VIDEO Primul oraș din România care interzice jocurile de noroc. Primarul, decizie fermă: ”Au nenorocit o țară întreagă”

VIDEO Primul oraș din România care interzice jocurile de noroc. Primarul, decizie fermă: ”Au nenorocit o țară întreagă”

Primarul a decis să închidă toate sălile de păcănele din oraș.

După ce Guvernul României a adoptat marți pachetul administrativ elaborat de Ministerul Dezvoltării, acum autoritățile locale pot decide relocarea sălilor de jocuri de noroc la marginea localităților sau chiar interzicere acestora pe teritoriul localității.

Citește și: VIDEO Pun singuri stop dependențelor de jocuri. Cum poți să te auto-excluzi de la păcănele

Slatina, orașul fără păcănele

Lucru care s-a și întâmplat rapid în unul dintre orașele țării.

Vorbim mai concret despre orașul Slatina, acolo unde primarul a decis: scoate din oraș toate sălile de jocuri de noroc.

Mario de Mezzo, edilul din Slatina, a anunțat pe pagina sa de Facebook că își dorește să facă din orașul pe care-l conduce primul care este ”liber la păcănele”. Motivul din spatele deciziei primarului este simplu: mai presus de bani este sănătatea omului și viața. El menționând că jocurile de noroc au nenorocit întreaga țară.

„În momentul în care ordonanța adoptată aseară va fi publicată în Monitorul Oficial, în prima ședință de Consiliul Local voi propune eliminarea din municipiul Slatina a tuturor sălilor de jocuri și a tuturor păcănelelor. Nici o păcănea nu va mai funcționa în municipiul Slatina. Niciuna. Afară din Slatina cu toate păcănelele care au nenorocit o țară întreagă​”, a anunțat primarul Mario de Mezzo.

Citește și: VIDEO „Nu mai vreau să joc” Cum recuperezi banii pierduți la păcănele?

Decizia primarului, deși văzută cu ochi buni de unii, înseamnă și foarte mulți bani pierduți la bugetul local. Și asta pentru că dispar, odată cu sălile de păcănele, și impozitele și taxe venite din acest domeniu.

Doar că pentru Mario de Mezzo sunt mai importante viețile celor care sunt dependeți de păcănele sau a familiilor acestora decât bugetul local.

„Cât costă viața copilului de 27 de ani pe care eu l-am văzut mort în râul Olt, pe care l-am văzut în mandatul meu de prefect și care s-a sinucis după ce a pierdut la păcănele. Cât costă viețile copiilor, soților, taților, vieți distruse de păcănele? Pentru mine, aceste vieți sunt neprețuite”, a mai spus primarul.


Autor

Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.

Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri