Curtea Constituțională a interzis, marți seara, candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din luna mai 2025, confirmând decizia Biroului Electoral Central (BEC) de duminică. Șefa POT, Anamaria Gavrilă a publicat un mesaj către simpatizanții fostului candidat independent.
Anamaria Gavrilă, președinta formațiunii POT, a transmis un mesaj misterios cu privire la propunerea pe care i-ar fi făcut-o lui Călin Georgescu, în eventualitatea interzicerii sale la alegerile din mai 2025:
"Așteptăm acum decizia domnului Georgescu. Partidul POT și eu am fost luni și am discutat cu dânsul. Noi am făcut o propunere care am crezut noi că este corectă.
Citește și: George Simion, prima reacție după respingerea lui Călin Georgescu la CCR. Cine va candida?
Curtea Constituţională a respins, marţi, cu unanimitate de voturi toate contestaţiile depuse privind respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către Biroul Electoral Central, au precizat surse oficiale, astfel că acesta nu va putea candida la alegerile prezidenţiale din luna mai.
Decizia a fost luată în unanimitate. Au fost repinse şi contestaţiile la candidatura lui Nicuşor Dan.
Liderul AUR, George Simion, a transmis că, încă o dată, Curtea Constituţională îşi bate joc de poporul român şi atacă democraţia.
La rândul ei, Anamaria Gavrilă, preşedinta POT, spune că ”un sistem înfiorător şi-a arătat colţii şi devorează din democraţia şi din libertatea noastră, de peste trei luni de zile”.