Raed Arafat a anunțat o măsură fără precedent în România: Cine poate primi 2500 lei lunar dacă se implică în lupta anti-COVID?

raed arafat

Raed Arafat a prezentat proiectul de atragere de studenți voluntari în lupta anti-coronavirus

Studenții de la Medicină și rezidenții sunt cooptați de autoritățile sanitare din România în prima linie a luptei împotriva coronavirusului, pe măsură ce situația devine tot mai dramatică în spitalele din țară și mai ales în secțiile ATI. Nevoia de personal medical este tot mai acută, inclusiv în anchetele epidemiologice ale DSP-urilor. Voluntarii din rândul studenților vor primi 2.500 de lei lunar pentru activitatea prestată.

Una dintre cele mai importante prevederi discutate joi de Guvernul României se referă la recrutarea a 3000 de voluntari din rândul celor 20.000 de studenți, absolvenți de Medicină sau rezidenți.

Potrivit unei Ordonanțe de urgență aflate la prima lectură în Guvern, în fiecare lună, autoritățile se așteaptă la o activitate de 120 de ore pentru fiecare voluntar care va primi suma de 2500 lei. Voluntarii care vor fi repartizați în spitale din alte județe decât cele unde studiază sau au domiciliul vor primi în plus cazare și mese gratuite.

Citeste si: Mutația coronavirusului din Danemarca. Autoritățile din România iau o decizie radicală

Raed Arafat: "Studenții voluntari, în procesul de îngrijire a bolnavilor”

Ionel Dancă, șeful Cancelariei primului-ministru, a anunțat, joi seară, împreună cu secretarul de stat al MAI, Raed Arafat, că a fost adoptată hotărârea de guvern privind prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile.

Secretarul de stat Raed Arafat a prezentat principalele propuneri dintr-un proiect de Ordonanță de urgență care vizează cooptarea studenților la Medicină și a medicilor rezidenți în prima linie împotriva Covid-19.

Prevederile Ordonanței de Urgență acordă drept de liberă practică, temporară, medicilor absolventi ai Facultăților de Medicină, medicilor rezidenți, indiferent de anul de pregătire în rezidențiat, pe durata situației cu care ne confruntăm cu virusul SARS-COV-2.

Astfel, studenții vor putea să lucreze sub supraveghere în spitale și să asiste în secțiile în care sunt îngrijiți pacienții care suferă de Covid-19 ”, a declarat secretarul de stat după ședința de guvern.

Raed Arafat a mai spus că, în colaborare cu Consiliul Rectorilor și cu rectorii universităților care pregătesc studenți în medicină și studenți în asistență medicală generală, se intenționează organizarea unui program de voluntariat, în care studenții "pot participa la procesul de îngrijire a bolnavilor” pe baza de recrutare ca voluntari.


Autor

Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.

A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.

Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.

Îți Recomandăm Și...