Ucraina recucerește mai multe localități din sud-estul țării. Zelenski: Vom readuce libertatea în Crimeea

Volodimir Zelenski: Vom elibera Crimeea 

(Sursa foto: president.gov.ua)

Ucraina anunță noi victorii în contraofensiva pornită împotriva rușilor în zonele de sud-est ale țării, transmite Reuters. Între timp, soldații ruși folosesc centrala nucleară de la Zaporojie ca loc de lansare a unor rachete către trupele inamice.

Un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski a postat duminică pe Facebook o poză cu soldaţi ucraineni care înalță steagul galben-albastru într-o localitate despre care menţionează că se află în regiunea din sudul ţării.

Citeste si: Zelenski: „În această iarnă, Rusia se pregăteşte pentru un atac decisiv în ceea ce priveşte energia asupra tuturor europenilor”

Recucerirea localităţii Vîsokopillea din regiunea Herson reprezintă un câştig teritorial tangibil într-o contraofensivă care a început săptămâna trecută şi care vizează sudul ţării. 

Un obiectiv major al noului efort militar este regiunea Herson, capturată de forţele ruse la începutul conflictului. Herson este situat chiar la nord de peninsula Crimeea.

În discursul său video de duminică noaptea, preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că forţele sale au preluat controlul asupra a două aşezări din sud şi asupra unei aşezări şi a unui teritoriu în estul ţării.

Citeste si: Rusia avertizează Moldova

Preşedintele Ucrainei nu a oferite mai multe detalii, menţionând doar că a primit "rapoarte bune" la o întâlnire avută duminică cu comandanţii militari şi cu şeful serviciilor de informaţii.

Volodimir Zelenski: Vom elibera Crimeea

Preşedintele Volodimir Zelenski, a declarat, duminică seară, în discursul adresat poporului ucrainean, că armata ucraineană va elibera pământurile şi oamenii din Crimeea, iar peninsula va deveni unul dintre cele mai confortabile locuri din Europa.

"Vom elibera toate pământurile noastre, toţi oamenii noştri. Forţele Armate ale Ucrainei, serviciile noastre de informaţii, serviciile speciale fac deja demersurile necesare în acest sens. Aceşti paşi pot fi văzuţi şi auziţi Şi toată lumea poate vedea că ocupanţii au început deja să fugă din Crimeea. Aceasta este alegerea potrivită pentru toţi. Vom readuce libertatea în Crimeea, tuturor oamenilor noştri din Crimeea şi cu siguranţă vom face din Crimeea unul dintre cele mai bune şi mai confortabile locuri din Europa.

Crimeea merită", a adăugat liderul ucrainean.

Citeste si: Zelenski cere demilitarizarea teritoriului centralei de la Zaporojie: ”Rusia a încercat să deturneze misiunea AIEA”

Liderul de la Kiev a spus că prezenţa Rusiei în Crimeea noastră a transformat-o într-unul dintre cele mai periculoase şi nelibere locuri din Europa.

"Cred că drapelul ucrainean şi viaţa liberă se vor întoarce din nou în Crimeea", a adăugat Zelenski. 


Autor

Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.

A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.

Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri