Marturisiri emotionante ale criticului literar Dan C. Mihailescu! Realizatorul emisiunii "Omul care aduce cartea" povesteste cum a dobandit balbaiala care l-a facut celebru

Apreciatul critic si istoric literar a acordat un interviu in care a vorbit si despre balbaiala care i-a marcat existenta.

Intr-un interviu acordat jurnalistei Eveline Pauna pentru Trinitas TV, istoricul si criticul literar Dan C. Mihailescu (63 de ani), cunoscut publicului larg dupa ce a realizat 16 ani emisiunea tv "Omul care aduce cartea", a vorbit pe larg despre cum si-a "dobandit" balbaiala lui celebra. "Deci, niciodată n-am să aflu cauza exactă a bâlbâielii mele. Când sunt întrebat spun că m-a picat din leagăn maică-mea, că m-am lovit la cap. Unii au spus: „De aici îţi vine şi isteţimea, de la faptul că eşti… altfel”. Dar, taică-miu a susţinut că mama mea, speriată de el, într-o seară, când el a venit de la un bal mascat, cu un bot de lup, s-a aplecat pe leagănul meu – aveam trei ani şi ceva şi m-am speriat îngrozitor. Şi atunci s-ar fi făcut atingerea neuronală. Maică-mea spune că m-a luat în braţe, a coborât o scară melcată de pe Strada Viilor – unde stăteam noi atunci, şi m-a scăpat un pic.

După care, se pare că în iarna lui ’53 spre ’54, când m-am născut eu, cu vreo 4-5 luni înainte să moară Stalin… În iarna aceea era zăpada la Casa Scânteii până la etajul doi şi lumea făcea tunele prin zăpadă. Ei, se pare că atunci tatăl meu, fiind înamorat de o asistentă, de o doctoriţă, iubindu-se ei, m-au uitat la vreo câteva zile cu geamul deschis şi m-a nins.

Îmi place chestia asta de mor. M-a nins! M-a nins şi am făcut o pneumonie îngrozitoare(...) Alţii mi-au spus că eram bâlbâit din naştere, alţii că am dobândit bâlbâiala, la trei ani. Taică-miu că din cauza maică-mii, maică-mea, că din cauza lui taică-miu… Cert este faptul că toate acestea s-au adunat ca un talmeş-balmeş înăuntrul meu.Un amestec de complexe de inferioritate care au dat în semeţie. Adică, cu cât eram mai copleşit de complexe şi de tristeţe şi de jale, cu atât am devenit mai mândru, mai vanitos, lăudându-mă cu defectele mele, cu modestia mea", a povestit Mihailescu.

Eseistul a marturisit apoi cat de mult ii placea coliva si ca in adolecenta s-a ocupat chiar si cu spalatul mortilor. "Erau doamne slăbuţe, cu tocă, cu voaletă, cu dantelă, cu voaletă neagră şi cu mitene. Mitene – mănuşile acelea fără degete. Doamnele veneau cu nişte colive divine şi, într-adevăr, spuneau, toate: „Uite, dă-i! Dă-i lui ca să-l auzi cum spune: «Bo… bo… bogdaproste!»”. Mâncam colivă cu o fericire frenetică, diabolică, eram obez din cauza ei, iar cu morţii, cu moartea, într-adevăr am avut un „comerţ”.

E mult spus, dar am fost familiar de mic, pentru că se murea mult în jurul nostru. Ajutam la spălat morţii. L-am spălat şi pe bunicul meu. Chiar eu l-am spălat, cu mama!", s-a confesat Dan C. Mihailescu.