Şi-a măcelărit iubitul şi l-a gătit, după care a servit mâncarea unor muncitori! Cum a fost descoperită crima, despre care se credea că e perfectă

Şi-a măcelărit iubitul şi l-a gătit, după care a servit mâncarea unor muncitori! Cum a fost descoperită crima, despre care se credea că e perfectă

O femeie marocană a fost acuzată de uciderea iubitului ei, pe care l-a măcelărit, folosind rămăşiţele sale pentru a prepara un fel de mâncare tradiţional din orez şi carne, servit unor muncitori pakistanezi.

Bărbatul a fost omorât în urmă cu trei luni, când şi-a anunţat iubita că intenţionează să se căsătorească cu verişoara lui, tot din Maroc, însă crima a fost descoperită abia acum, după ce fratele victimei a găsit un dinte în blenderul acuzatei. 

Procurorii din Emiratele Arabe Unite spun că femeia în vârstă de 30 de ani şi-a recunoscut vina, punând gestul pe seama unui „moment de nebunie“, potrivit BBC. 
Tânăra din oraşul Al Ain a avut o relaţie cu victima timp de şapte ani. Deşi poliţia nu a dezvăluit cum a fost ucis, se ştie că rămăşiţele au fost folosite într-o mâncare servită unor cetăţeni pakistanezi care lucrau pe un şantier din apropiere. Alte rămăşiţe au fost date unor maidanezi. 

Ea i-a spus fratelui victimei că l-a dat afară din casă pe iubitul său după ce a aflat de planurile sale de a se căsători cu altcineva.

Însă la o cercetare amănunţită a apartamentului în care au locuit cei doi, el a găsit un dinte în blender, iar ulterior testele ADN au demonstrat că aparţinea fratelui său. 

În timpul interogratoriului, acuzata a mărturisit că a vrut să se răzbune pentru că a fost părăsită după şapte ani în care a investit financiar în iubitul care avea puţin peste 20 de ani. După crimă, femeia a cerut ajutorul unui prieten pentru a curăţa urmele de sânge din apartament.

Sursa: Adevarul


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri