Mircea Beuran a ajuns, vineri, in fata anchetatorilor, unde dă explicatii pentru intervenția care s-a transformat in tragedie, atunci când o pacientă a fost arsă pe masa de operație. Fostul sef al secției de chirurgie de la Floreasca - audiat la Poliția Capitalei - riscă să fie pus sub acuzare în dosar.
Femeia de 66 ani, cu diagnostic de cancer pancreatic, a fost operată în 22 decembrie la Spitalul Floreasca, din cauza unei hemoragii. Ea a suferit arsuri pe 30% din suprafaţa corpului, focul fiind provocat de folosirea unui bisturiu electric, în condiţiile în care pentru dezinfectarea tegumentelor fusese folosit un biocid pe bază de alcool. În 29 decembrie, femeia a decedat, reamintește news.ro.
Ancheta Corpului de Control al MS a relevat că nu există indicii care să confirme alergia pacientei la iod, alergie care a determinat decizia de utilizare a altui biocid decât a celor obişnuite, respectiv a unuia inflamabil. şi că protocolul atipic de aseptizare a câmpului unui pacient de pe masa de operaţie a fost folosit de zeci de ori de medicul Mircea Beuran.
În urma incidentului, Mircea Beruan a fost demis de la conducerea Secţiei de chirurgie lll de la Spitalul Floreasca, dar şi de la conducerea comisiei de specialitate de la Ministerul Sănătăţii.