Cristian Marinescu de la „Puterea Dragostei” este unul dintre cei mai apreciați concurenți, fiind foarte susținut de către public, dar și datorită calităților sale fizice. După despărțirea de Andreea, se pare că tânărul a început să flirteze cu o altă concurentă din casa iubirii.
În urmă cu o săptămână Marinescu, punea punct relației cu Andreea, fosta concurentă care a părăsit emisiunea. Așadar, Cristian Marinescu de la „Puterea Dragostei” nu pierde vremea, reorientându-se spre o altă domnișoară superbă, care se pare că l-a și cucerit. Concurent de la „ Puterea Dragostei ”, în vârstă de 23 de ani, este extrem de atras de nimeni alta decât Aya.
Marinescu este absolvent al Universității de Educație Fizică și Sport, acesta intrând foarte rapid în vizorul celorlalte concurente, și datorită calităților fizice pe care le posedă
Pentru a-i pune la încercare pe concurenți, Cristina Mihaela, moderatoarea emisiunii „Puterea Dragostei”, le-a lansat concurenților o provocare. Și, dat fiind faptul că adevărul se spune sub formă de glumă, tinerii au scris cu ajutorul unor tablete numele persoanelor de care sunt atrași și, cu care cred că ar putea avea o relație.
În timpul acesta, Cristian Marinescu și Aya au început să comenteze și să își facă ochi dulci unul, altuia, adresându-și totodată complimente și încurajări.
Cristian Marinescu din nou îndragostit?
Pentru că o caracteristică a lui este faptul că niciodată nu spune lucrurile pe nume și folosește un mod voalat, Marinescu face câteva afirmații la adresa Ayei: “Da, sunt tot un zâmbet! Ești o femeie frumoasă, dar nu pot să trec… de treaba asta… de ambalaj! Că nu am ce să văd Aya!”
Aya: “Păi nici măcar nu ai încercat!”
Marinescu: “Am încercat să observ anumite chestii aici!”
Citeste si: Andreea Pirui de la „Puterea Dragostei”, planuri mari de viitor după despărțirea de Marius
În timp ce colegii lor de platou abordaseră alte teme, când nimeni nu era atent, Aya i-a trimis câțiva pupici lui Cristian Marinescu. Fața plină de zâmbet a spus totul și a fost, cu siguranță, definiția faptului că lui Cristian de la „ Puterea Dragostei ” i
Acesta a strigat: “Să ne pună o melodie?!”. Nici nu au așteptat mult că în toată casă răsună cântecul de generic al emisiunii Puterea Dragostei.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.
Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.
Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.
Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.
Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.