Incendiu într-un complex spa din Vâlcea. 43 de persoane s-au autoevacuat înainte de a ajunge pompierii

Incendiu la un complex spa din Vâlcea

(Sursa foto: ISU Vâlcea)

Un număr de 43 de persoane, majoritatea turişti, s-au autoevacuat marţi seara dintr-un complex spa din comuna Măciuca în urma unui incendiu izbucnit în bucătăria restaurantului din cadrul resortului, au informat reprezentanţii ISU Vâlcea.

Un număr de 43 de persoane, majoritatea turişti, s-au autoevacuat marţi seara dintr-un complex spa din comuna Măciuca, județul Vâlcea.

Pompierii au intervenit în forță

Potrivit sursei citate, la faţa locului s-a intervenit cu două echipaje de stingere cu apă şi spumă, toate persoanele care se aflau în interiorul centrului în momentul declanşării focului neavând nevoie de asistenţă medicală.

Citeste si: Alertă la Unitatea de Primiri Urgenţe a SCJU după declanşarea alarmei sistemului de monitorizare a oxigenului

Ce au declarat autoritățile cu privire la incendiu

"Ajunşi la faţa locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta în bucătăria restaurantului. Din fericire, nu au fost persoane surprinse în interior. Înainte de sosirea echipajelor de intervenţie, s-au autoevacuat 43 de persoane (15 personal salarial, 28 de persoane cazate).

Nu a fost nevoie de ajutor medical pentru persoanele în cauză. Au fost ventilate spaţiile de cazare şi celelalte încăperi adiacente", au precizat reprezentanţii ISU Vâlcea.

Din primele indicii, pompierii spun că flăcările s-ar fi declanşat în interiorul spaţiilor de gătit.

Citeste si: Gestul periculos al unui bărbat din Argeș. A vrut să dea foc blocului în care locuiește fosta sa soție: „Săream în aer toți”


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri