Izvorul Tămăduiri 2022. Iată când pică sărbătoarea în calendarul ortodox și ce tradiții și obiceiuri respectă creștinii. Ce este bine să faci în această zi sfântă?
Izvorul Tămăduiri 2022. În calendarul creştin ortodox, în ziua de vineri din Săptămâna luminată, mai exact perioada cuprinsă între Duminica Învierii sau a Sfintelor Paşti şi Duminica Tomii sau prima duminică după Înviere, figurează una dintre sărbătorile ortodoxe foarte importante.
Izvorul Tămăduiri 2022: Când pică sărbătoare în calendarul ortodox?
Izvorul tămăduirii este o sărbătoare cu „ţinere", adică având slujba săvârşită în biserică, o zi bisericească importantă în care se face slujbă şi mai ales Sfânta Liturghie, urmată de sfinţirea mică a apei.
Anul acesta, Izvorul Tămăduiri 2022 se sărbătorește pe data de 29 aprilie 2022.
Sărbătoarea- Izvorul Tămăduirii este închinată Maicii Domnului şi face parte din seria sărbătorilor mici, închinate Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu.
În Vinerea din Săptămâna Luminată, în fiecare an, creștinii ortodocși sărbătoresc „Izvorul Tămăduirii”.
Citeste si: Rusalii 2022: Pe ce dată pică sărbătoarea şi câte zile libere vom avea?
Sărbătoarea închinată Maicii Domnului amintește, totodată, și de Vinerea Mare. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a vărsat atunci lacrimi lângă Crucea Mântuitorului, ni se arată acum ca izvor de nădejde și de vindecare.
Tot în această zi, în toate bisericile se oficiază slujbe de sfințire a apei.
Totodată, credincioșii care participă la Sfânta Liturghia din ziua praznicului Izvorul Tămăduirii iau agheasmă pe care o folosesc la stropirea caselor, grădinilor și ogoarelor.
Citeste si: Rugăciune înainte de împărtăşanie
Tradiţii și obiceiuri respectate de creștini de Izvorul Tămăduirii
În unele regiuni ale ţării, de Izvorul Tămăduirii se mai practică „Jurământul juvenil”. Această ceremonie se face în fiecare an în ziua praznicului Izvorul Tămăduirii între tineri cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani, pe criterii de prietenie și de afinitate sufletească. Astfel, tinerii trebuie să împlinească mai multe momente rituale; ei trebuie să-şi jure loialitate şi să facă schimb de obiecte cu valoare sentimentală: un colac, un vas de lut sau o lumânare.
O altă tradiție, numită înfrăţitul, un legământ între băieţi, un legământ între fete, are drept scop ajutorul reciproc între cei care au împlinit ritualul, în cele mai dificile momente din viaţa lor.
De asemenea, persoanele mature împlinesc acest legământ, după care ei îşi spun surori, frați, veri şi verişoare şi se comportă ca şi cum ar fi rude. Scopul acestui legământ este acela de a fi de ajutor celui cu care „s-a legat”, până la moarte.
Citeste si: Rugăciune de seară pentru copii
În tradiţia populară, bolnavii care respectă ritualul şi beau agheasmă dimineaţa, înainte de micul dejun, se înzdrăvenesc. Totodată, cu agheasma mică se stropesc încăperile din gospodărie.
În tradiția populară se mai spune că, Izvorul Tămăduirii este pentru săpătorii de fântâni cea mai bună zi din an.
În această zi sfântă, se sfințesc apele pentru a scăpa de spiritele rele. De regulă, preotul sfințește apa și apoi îi stropește pe credincioși, în timp ce se cântă următoarele cuvinte: „Mântuiește, Doamne, poporul tău și binecuvântează moștenirea Ta, biruința binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește, și cu crucea ta păzește pe poporul Tău”.
Citeste si: Rugăciune pentru Sfânta Muceniță Filofteia, făcătoarea de minuni
De asemenea, asimilarea Maicii Domnului cu Izvorul Tămăduirii nu este întâmplătoare, deoarece este mijlocitoarea noastră către Iisus. De aceea creştinii îi cer ajutor în momentele lor de boală sau de necaz.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.
Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.
Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.
Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.
Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.