Nouă persoane au fost rănite după ce un microbuz s-a răsturnat

Nouă persoane au fost rănite după ce un microbuz s-a răsturnat

(Sursa foto: presasm.ro)

Accidentul a avut loc în Caraș-Severin, iar la fața locului a intervenit un elicopter SMURD.

Un microbuz s-a răsturnat, luni, în afara părții carosabile, în zona localității Pojejena din Caraș-Severin. Nouă persoane, printre care patru copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind duse la spital cu un elicopter SMURD.

Citeste si: Sfârșit tragic pentru o femeie din Dâmbovița. A murit strivită de un utilaj agricol

„Accident rutier produs pe DN 57, în zona localităţii Pojejena, în care a fost implicat un microbuz (răsturnat în afara părţii carosabile) în care se aflau 5 persoane adulte şi 4 minori. Au fost alocate 2 ambulanţe SAJ, 1 autospecială cu modul de descarcerare şi prim-ajutor medical şi 1 elicopter SMURD”, transmite ISU Caraş-Severin.

Citeste si: Un TIR a lovit un stâlp de electricitate, iar un tren a doborât alți doi

Nu s-au găsit persoane încarcerate. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.

O femeie a murit strivită de un utilaj agricol

Femeia din Dâmbovița a murit în această dimineață, după ce a fost prinsă sub un utilaj agricol.

La fața locului au intervenit pompieri, o ambulanță și elicopterul SMURD, însă medicii nu au putut decât să constate decesul femeii.

Citeste si: Sfârșit tragic după o întrecere dintre un camion și două avioane

Potrivit primelor informații ale ISU Dâmbovița, un utilaj agricol s-a răsturnat, iar femeia a fost prinsă sub acesta, nemaiavând nicio șansă la viață.

Citeste si: Accident în Vaslui: Un copil a fost lovit de o mașină. Ambulanța care venea să îl salveze a făcut accident cu un alt autoturism

Mai multe echipaje de pompieri de la Detașamentele Titu și Târgoviște, o ambulanță de la SAJ Dâmbovița și elicopterul SMURD au intervenit la fața locului.

Până au ajuns pompierii, femeia a fost deja scoasă de localnici de sub utilaj. Era inconștientă, iar echipajele i-au aplicat manevre de resuscitare. Din nefericire, nu s-a mai putut face nimic pentru aceasta, medicii constatând decesul. 

 


Autor

Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.

A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.

A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.

Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.

Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri