Incredibil cum a reușit un milionar american să întinerească 5 ani! Iată ce metodă a folosit și cât la costat
Bryan Johnson, un milionar american, a reușit să ducă eforturile legate de menținerea condiției fizice la extrem. Mai exact, americanul investește anual mai bine de 2 milioane de dolari în proceduri și tratamente de rejuvenare, reușind ca la vârsta de 45 de ani inima lui să funcționeze ca la vârsta de 37 de ani și să aibă capacitatea pulmonară a unui tânăr în vârstă de 18 ani, transmit jurnaliștii de la Bloomberg.
Johnson, în vârstă de 45 de ani, este un milionar american care are la dispoziție peste 30 de medici și experți în sănătate care îi monitorizează fiecare funcție corporală. Echipa antreprenorului, condusă de medicul specialist în medicină regenerativă Oliver Zolman, în vârstă de 29 de ani, s-a angajat să ajute la inversarea procesului de îmbătrânire în fiecare dintre organele americanului.
Citește și: Crimă comisă pentru a-și proteja fiica. Un bărbat și-a ucis ginerele în fața unui restaurant
Cei doi studiază extensiv literatura științifică despre îmbătrânire și longevitate și îl folosesc pe acesta drept cobai pentru cele mai promițătoare tratamente. Pentru ca programul să funcționeze a fost nevoie de o investiție de câteva milioane de dolari. În acest an, Johnson este pe cale să cheltuiască mai bine de 2 milioane de dolari pe întinerirea corpului său.
Milionarul are parte de un program strict
Echipa care se ocupa de antreprenor are un program strict, la fel ca acesta. Milionarul american respectă reguli foarte stricte pentru dietă, consumă 1.977 de calorii vegane pe zi, un program intens de exerciții fizice, o oră pe zi, intensitate ridicată de trei ori pe săptămână și de somn, culcându-se la aceeași oră în fiecare noapte.
Pentru a obține rezultatele maxime, Johnson își monitorizează constant semnele vitale.
În fiecare lună, el trece, de asemenea, prin zeci de proceduri medicale, unele considerate extreme și dureroase, apoi măsoară rezultatele lor cu teste de sânge suplimentare, RMN-uri, ecografii și colonoscopii. Eforturile dau roade, iar milionarul pare a fi mai tânăr din punct de vedere medical."Ceea ce fac poate suna extrem, dar încerc să demonstrez că degradarea (n.r. corpului) nu este inevitabilă", a mărturisit Bryan Johnson.
Există unele semne evidente că Johnson este cel puțin mai sănătos decât majoritatea celor de 45 de ani. Nivelul de grăsime din corp se află între 5% și 6%. Dar ceea ce s-a întâmplat în interiorul corpului său îi entuziasmează cel mai mult pe medicii săi.
"Toți markerii pe care îi urmărim s-au îmbunătățit remarcabil", a declarat unul dintre medici.
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.