Bucuria de a participa la un eveniment inedit aproape s-a transformat într-o tragedie. Un bărbat din Timiș a căzut într-o râpă aproape 100 de metri după ce a ales o scurtătură periculoasă.
Iulia Dumitrașcu, corespondent Kanal D, ne aduce mai multe informații:
Un turist a fost salvat după ce a căzut 80 de metri în gol
„În fiecare an, în localitatea Românești, județul Timiș se organizează un concert cu cei de la Filarmonica Banatul. Bărbatul în vârstă de 67 de ani a participat la acest eveniment.
Totul s-a întâmplat la ora prânzului, când să se întoarcă spre casă să plece de acolo a decis să se plimbe mai mult și nu a mers pe drumul marcat de autorități. A luat-o într-o zonă lăturalnică care era foarte abruptă. S-a dezechilibrat și a căzut în gol aproximativ 100 de metri. La fața locului au intervenit foarte multe forțe: pompieri, jandarmi, poliție, dar și medici. S-a chemat chiar și elicopterul în ajutor, doar că acesta nu a putut interveni pentru că era foarte multă vegetație.
Autoritățile trag un semnal de alarmă și îi roagă pe cei care vor participa în viitor la acest eveniment să nu folosească decât cărările puse la dispoziție și marcate. ”, transmite Iulia Dumitrașcu, corespondent Kanal D.