Află ce nume se sărbătoresc de Sfântul Ilie! Pe 20 iulie, toate aceste persoane își serbează onomastica.
Pe 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, una dintre cele mai mari și respectate figuri biblice. Această zi este și un prilej de bucurie pentru toți cei care poartă numele Ilie, Ilinca, Elias, Ilinca, Eliana, și derivatele acestora. Dacă ai în familie, printre prieteni sau colegi persoane care își serbează onomastica, iată câteva mesaje de La mulți ani de Sfântul Ilie care să-i impresioneze și să le aducă zâmbetul pe buze.
Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Ilie?
Potrivit datelor Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date peste 127.000 de români își sărbătoresc onomastica în 20 iulie, de Sfântul Ilie.Dintre cei 127.370 de români sărbătoriţi de Sfântul Ilie, 111.685 sunt bărbaţi, iar 15.685, femei, a precizat MAI.
Majoritatea românilor care îşi sărbătoresc onomastica sâmbătă, respectiv 105.819,
De asemenea, alte 275 de persoane se numesc Eliade, 84 – Ilieş, 15 – Iliuş, iar una – Iliev. Dintre femeile care îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ilie, 14.750 se numesc Ilinca, 839 – Eliana, iar 96 – Ilia.
În unele regiuni ale României, de Sfântul Ilie își sărbătoresc ziua de nume și persoane care poartă numele Iulia și Iuliana.
Mesaje de La mulți ani de Sfântul Ilie
La mulți ani cu sănătate și împliniri! Sfântul Ilie să-ți călăuzească pașii și să-ți lumineze viața cu harul său.
De Sfântul Ilie, îți doresc o zi plină de lumină, dragoste și bucurii! Să fii mereu fericit și înconjurat de cei dragi.
La mulți ani, Ilie! Fie ca această zi sfântă să-ți aducă în suflet pace și speranță.
Citește și: Pe ce dată se sărbătorește Sfânta Ana în 2025?
Mesaje pentru cei dragi
Dragă Ilinca, îți doresc o zi magică, plină de iubire și gânduri bune. Să ai parte de sănătate, fericire și momente de neuitat!
În această zi de sărbătoare, vreau să-ți mulțumesc că faci parte din viața mea. La mulți ani de Sfântul Ilie!
Chiar dacă nu sunt lângă tine, gândul meu zboară la tine azi, de ziua numelui. La mulți ani binecuvântați!
Mesaje amuzante
De Sfântul Ilie, să plouă cu voie bună, noroc și dulciuri! La mulți ani, Ilie, să nu te prindă furtuna fără umbrelă!
Azi e ziua ta, Ilinca! Să petreci cu chef și să nu te temi de tunete – Sfântul Ilie e de partea ta!
La mulți ani! Să trăiești ca un tunet de energie pozitivă și bucurie!
Mesaje scurte pentru SMS sau rețele sociale
La mulți ani, Ilie! Multă sănătate și noroc în toate!
Gânduri bune și urări din suflet pentru tine!
La mulți ani de Sfântul Ilie, cu bucurii și împliniri!
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.