Sărbătoare mare pe 20 iulie 2025, în Calendar ortodox: Tradiții de Sfântul Ilie

Sărbătoare mare pe 20 iulie 2025, în Calendar ortodox: Vă prezentăm o serie de tradiții de Sfântul Ilie

Pe 20 iulie 2025, creștinii ortodocși prăznuiesc una dintre cele mai importante sărbători ale verii – Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, considerat ocrotitor al credincioșilor, aducător de ploaie în vreme de secetă și protopărinte al monahismului creștin.

Cine a fost Sfântul Ilie?

Sfântul Ilie a trăit în Regatul de Nord al lui Israel, în timpul regelui Ahab, cu peste 800 de ani înainte de Hristos.

Era fiul preotului Sovac, din cetatea Tesvi, și se trăgea din neamul preoțesc al lui Aaron. Viața și minunile sale sunt consemnate în Vechiul Testament, în cărțile Regilor, unde este înfățișat drept un prooroc plin de râvnă pentru Dumnezeu.

Ales de Dumnezeu pentru a aduce poporul înapoi la credința adevărată, Sfântul Ilie a fost un aprig mustrător al regelui Ahab și al soției sale, Izabela, pentru rătăcirea lor în cultul păgân al zeului Baal.

Prin rugăciunea sa, a fost oprită ploaia timp de trei ani și jumătate, ca pedeapsă pentru necredință. Tot prin intervenția sa divină, faina și uleiul văduvei din Sarepta nu s-au împuținat, iar fiul acesteia a fost readus la viață.

Citește și: La mulți ani de Sfântul Ilie 2025! Mesaje, urări și felicitări pentru sărbătoriții zilei

Sfântul Ilie a fost hrănit în chip minunat de corbi, când se afla retras la pârâul Cherit, și mai apoi de un înger pe drumul către Muntele Horeb.

Într-un moment de profundă contemplație, L-a văzut pe Dumnezeu nu în vântul puternic sau în cutremur, ci într-un susur blând, simbol al revelației prin liniște și rugăciune.

Apogeul vieții sale pământești a fost înălțarea la cer într-un car de foc, imagine care a rămas una dintre cele mai cunoscute reprezentări iconografice ale sale. De altfel, Sfântul Ilie este adesea pictat fie în gura peșterii sale, hrănit de corb, fie în carul de foc care-l poartă spre ceruri.

Citește și: De ce este considerat Sf. Ilie „Stăpânul ploilor și fulgerelor”? Superstiții pentru 20 iulie

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie

  • În tradiția populară românească, Sfântul Ilie este considerat stăpânul tunetelor și al fulgerelor, iar sărbătoarea sa este încărcată de numeroase credințe și ritualuri:
  • Se spune că de Sfântul Ilie nu este bine să lucrezi, pentru a nu atrage furtuni, trăsnete sau grindină asupra gospodăriei.
  • În zonele rurale, apicultorii scot mierea nouă, pe care o duc la biserică pentru a fi sfințită. Este considerată “mierea lui Ilie”.
  • Se organizează târguri și bâlciuri, dat fiind că este considerat un moment propice pentru întâlniri, cumpărături și veselie.
  • În unele regiuni, femeile împart mere și colivă în amintirea celor plecați din această lume.
  • Se spune că ploaia căzută de Sfântul Ilie e binecuvântată, fiind de folos ogoarelor și grădinilor.

 


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri