Premierul României, Ilie Bolojan, a făcut primele declarații cu privire la explozia catastrofală de vineri dimineață care a dus la distrugerea a două etaje a blocului din Calea Rahovei și decesul a cel puțin trei oameni.
Premierul a declarat la Radio România Actualități că este probabil ca blocul să fie demolat, deoarece prima estimare a Inspectoratului de Stat în Construcții arată că este puțin probabilă reabilitatea sa.
"Acest bloc, foarte probabil nu va mai putea fi reabilitat, ci va fi demolat. Sunt afectate peste 400 de persoane, pentru că era un bloc mare", a declarat Ilie Bolojan, care nu exclude nici posibilitatea reabilitării blocului, dacă experții vor ajunge la această concluzie.
Potrivit premierului, toți cei care au asigurarea obligatorie pentru locuință vor fi despăgubiți integral, însă nu a precizat clar ce se întâmplă cu ceilalți locatari.
"Trebuie să vedem care era situația asigurărilor din acel bloc, pentru că nu am avut o practică a asigurărilor în România în ultimii ani și constatăm că o mică parte din locuințe sunt asigurate. Încercăm să-i susținem mai puternic pe cei care se asigură", a declarat premierul României.
În mod cert, Guvernul va acorda ajutoare de urgență în următoarele zile, care nu s-a stabilit încă valoarea acestora.
"Vom acorda atât ajutoare de urgență, cât și un sprijin pentru cei sinistrați", a adăugat șeful Executivului.
Ilie Bolojan este de părere că, în cazul unor accidente de genul acesta, persoanele cu asigurarea obligatorie plătită, trebuie să fie despăgubiți integral, indiferent de situația asigurată.
"Să vedem câți sunt asigurați. Dacă toate locuințele din România ar face aceste asigurări PAD, atunci s-ar crea un fond suficient de mare să se plătească despăgubiri în astfel de situații", a precizat Bolojan.