Află ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 19 octombrie 2025!
Pe 19 octombrie 2025, Calendarul Ortodox îl prăznuiește pe Sfântul Proroc Ioil, unul dintre profeții Vechiului Testament, cunoscut pentru profețiile sale despre pocăință, milostivirea lui Dumnezeu și venirea Sfântului Duh.
Cine a fost Sfântul Proroc Ioil?
Sfântul Proroc Ioil a trăit cu aproximativ 800 de ani înainte de Nașterea Domnului Iisus Hristos. Era fiul lui Fanuil, din tribul lui Ruben, și a fost ales de Dumnezeu să transmită poporului Israel chemarea la pocăință și îndreptare.
Într-o perioadă de decădere morală și îndepărtare de Dumnezeu, prorocul Ioil a vestit durerile și încercările care aveau să se abată asupra poporului ales, între care și robia babiloniană, ca pedeapsă pentru păcatele lor. Totuși, în același timp, el a adus și un mesaj de speranță, arătând că prin post și rugăciune, oamenii pot redobândi mila și iertarea lui Dumnezeu.
Sfântul Ioil a arătat că postul este „cel mai bun mijloc prin care Dumnezeu Se face milostiv față de oameni”. El îndeamnă poporul să se întoarcă la Domnul „cu toată inima, cu post, cu plângere și cu tânguire”, nu doar prin gesturi exterioare, ci cu o adevărată schimbare lăuntrică.
Citește și: Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Dumitru?
Profeția despre Pogorârea Sfântului Duh
Una dintre cele mai importante profeții ale sale este cea despre Pogorârea Sfântului Duh peste Apostoli și peste întreaga lume creștină. Cuvintele sale, consemnate în cartea prorociei, s-au împlinit la Cincizecime, când Duhul Sfânt S-a coborât peste Apostoli sub chipul limbilor de foc: „Vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, și fiii și fiicele voastre vor proroci, bătrânii voștri visuri vor visa, iar tinerii voștri vedenii vor vedea.
Citește și: Sfântul Dumitru 2025 – Calendar ortodox: Tradiţii şi obiceiuri în această zi de mare sărbătoare
Prorocia despre Ziua Judecății
Sfântul Ioil a mai descris și Ziua Înfricoșatei Judecăți, când Dumnezeu va face dreptate și va răsplăti fiecăruia după faptele sale.
Sfântul Proroc Ioil a trecut la cele veșnice la adânci bătrâneți, fiind cinstit ca un mare proroc și dascăl al pocăinței.
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.