O școală din Drobeta-Turnu Severin a fost cuprinsă de flăcări. Potrivit autorităților, incendiul ar fi izbucnit în laboratorul de informatică, la un calculator aflat în funcțiune.
IPJ Mehedinți a transmis într-un comunicat că nicio persoană nu a fost rănită în incendiul izbucnit în cadrul școlii.
Școală din Drobeta-Turnu Severin, în flăcări
Potrivit primelor informații, incendiul care a izbucnit la Școala 14 din Drobeta-Turnu Severin, ar fi izbucnit la un calculator, aflat în laboratorul de informatică.
Autoritățile au fost alertate de urgență și la fața locului au fost mobilizate mai multe autospeciale de stingere, pompierii intervenind prompt pentru limitarea propagării focului.
Echipajele au intervenit imediat pentru lichidarea incendiului și pentru ventilarea spațiilor afectate de fum. Intervenția se pare că a fost îngreunată de faptul că unitatea școlară se afla într-un proces de reabilitare.
Elevii își vor susține astăzi, 27 februarie, orele online.
Autoritățile au deschis o anchetă și urmează să facă cercetări pentru a stabili cauza exactă care a condus la izbucnirea incendiului.