Raport șocant despre Mojtaba Khamenei, noul lider suprem al Iranului. "E izolat, rănit și nu răspunde la mesaje"

La mai bine de trei săptămâni de la primul atac al SUA-Israel în Iran, starea de sănătate a noului ayatollah rămâne un "secret de stat" la Teheran.

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi "rănit, izolat și nu răspunde mesajelor care îi sunt transmise”, au declarat oficiali americani și israelieni din domeniul securității pentru The Washington Post.

Surse citate au confirmat că Khamenei era în viață, însă lipsa lui de reacție arată cine conduce de facto țara: Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC).

Potrivit oficialilor israelieni, sub umbrela noului ayatollah, Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice și unii clerici și-au înăsprit de fapt propriul control asupra Iranului, scrie The Times of Israel.

Site-ul de știri Axios a relatat sâmbătă că Agenția Centrală de Informații a SUA, Mossad-ul israelian și alte organisme de informații lucrează pentru a detecta urme ale lui Khamenei, deoarece acesta nu a avut nicio apariție de când a fost declarat ca nou lider suprem la Teheran.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri