Un tânăr de 25 de ani, cunoscut în mediul online pentru glumele sale și cu aproape 400.000 de urmăritori, a fost reținut de polițiștii din Târgoviște, fiind acuzat de o schemă complexă de înșelăciune.
Cristian Cârnu ar fi profitat de oameni nevoiași pentru a deschide conturi bancare pe numele lor și a înșela sute de persoane cu anunțuri false de închiriere a unor apartamente care nu existau în realitate.
Potrivit anchetatorilor, tânărul căuta persoane vulnerabile, le câștiga încrederea oferindu-le ajutor și mâncare, apoi le cerea copii după actele de identitate. Cu aceste documente, deschidea conturi bancare pe numele lor și posta anunțuri false cu apartamente de închiriat în regim hotelier.
Anchetatorii au stabilit că, în perioada august 2024 – ianuarie 2025, Cristian Cârnu a indus în eroare peste 100 de persoane, determinându-le să efectueze plăți în valoare totală de peste 103.000 de lei.
Vecinii tânărului sunt surprinși de acuzații, descriindu-l ca pe un băiat exemplar, care nu deranja pe nimeni și care ajuta oamenii din jur.
Ironia situației este că, în trecut, Cristian Cârnu susținea că a renunțat la afacerile cu jocuri de noroc din milă față de cei care jucau, declarând că face bani din construcții și din activitatea sa online.
După audieri, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore.
Mâine, Cristian Cârnu va fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru infracțiunile de înșelăciune, fals informatic și fals privind identitatea.Anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili toate detaliile acestei scheme și pentru a recupera prejudiciul cauzat victimelor.