Unui arbitru de la Cupa Mondială 2026 i s-a refuzat intrarea în SUA. "Este cel mai bun cavaler al fluierului din Africa"

Arbitrul din Somalia, refuzat să intre în SUA

(Sursa foto: X.com / Hassan Ali Khaire)

Surpriză neplăcută pentru un arbitru african care urma să conducă de centru mai multe meciuri la Cupa Mondială 2026: Statele Unite nu i-au permis să intre în țară.

Omar Artan, care urma să fie primul somalez care arbitrează în turneul final al unei Cupe Mondiale, a fost eliminat de pe lista oficialilor după ce i s-a refuzat intrarea în Statele Unite, informează BBC News.

Citește și: Kylian Mbappe crede că Ronaldo va da mai multe goluri decât Messi la Cupa Mondială 2026. Cine va fi golgheterul "surpriză" al turneului final, după atacantul francez

Lui Omar Artan, arbitrul anului 2025 al Confederației Africane de Fotbal (CAF), i s-a  interzis să intre în SUA pe Aeroportul Internațional din Miami și a fost nevoit să plece spre Turcia.

Autoritățile americane de imigrare nu au emis niciun motiv pentru repatrierea lui Artan, dar Somalia este una dintre țările aflate pe o listă de interdicții de călătorie introdusă de administrația Trump.

După ce a luat legătura cu autoritățile americane, forul de conducere mondial FIFA a declarat că Artan va rata, din păcate, turneul final.

"FIFA confirmă că oficialul Omar Abdulkadir Artan nu va putea să se antreneze și să arbitreze la Cupa Mondială FIFA 2026 după ce i s-a refuzat intrarea în Statele Unite”, se arată într-un comunicat al asociației internaționale de fotbal.

FIFA se scuză că "nu este implicată în procesele de imigrare ale țării gazdă", nici în acordarea vizelor, și spune că "a fost informată de autorități că statutul dl. Artan nu va fi modificat în prezent", potrivit BBC.

Conform FIIFA, "guvernul gazdă stabilește în cele din urmă cine primește o viză și cine este admis în țara sa.”

Centru de pregătire pentru arbitri la Miami

Șeful arbitrilor, italianul Pierluigi Collina, a creat un centru de instruire pentru cei 52 de arbitri și 88 de arbitri asistenți ai turneului, la Miami.

Toți oficialii de la turneul final trebuie să rămână la baza din Florida pentru antrenament, pregătire și securitate.

Premierul Somaliei, mesaj de protest

Prim-ministrul Somaliei, Hassan Ali Khaire, a transmis pe rețețe sociale un mesaj de protest la adresa deciziei SUA:

"Sunt profund dezamăgit de vestea că Omar Artan, cel mai bun arbitru din Africa și unul dintre cei mai buni din lume, ar putea fi în imposibilitatea de a arbitra la Cupa Mondială FIFA din cauza unor circumstanțe legate de viză.

Omar și-a câștigat locul prin talent, muncă asiduă, profesionalism și integritate. Arbitrând la cele mai înalte niveluri ale fotbalului african și internațional, acreditările sale vorbesc de la sine.

El reprezintă nu doar Somalia, ci și aspirațiile a milioane de tineri africani care cred că excelența ar trebui recunoscută pe scena mondială", a scris Hassan Ali Khaire.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri