VIDEO Rețea de proxenetism destructurată. Mai multe tinere erau obligate să se prostitueze în celebrul cartier roșu din Amsterdam

O amplă operațiune comună a polițiștilor din România și Olanda a dus la destructurarea unei rețele de proxeneță care obliga mai multe tinere să se prostitueze în faimosul cartier roșu din Amsterdam.

Victimele erau supuse unor condiții inumane, fiind ținute sub control permanent prin violențe, amenințări cu moartea și droguri.

Robert Văcaru, zis „Carlos”, un individ cunoscut în județul Dâmbovița ca fiind extrem de periculos, este considerat liderul grupului infracțional. Acesta, împreună cu alți cinci complici, ar fi racolat tinere prin metoda „loverboy” sau prin promisiuni false de muncă, pentru a le aduce în Amsterdam, unde erau obligate să se prostitueze în cartierul roșu.

Citește și: VIDEO Patronul clubului și locotenenții, arestați. Sunt acuzații de trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani

Ce au scos la iveală anchetele și cum erau tratate victimele

Pe rețelele de socializare, Văcaru afișa un stil de viață opulent, cu vacanțe exotice și mașini de lux, pretinzând totodată că este un familist convins. Anchetele au scos la iveală că sursa banilor provenea din activitățile ilegale de proxenetism.

Victimele erau agresate fizic și psihic, drogate și amenințate cu moartea pentru a fi ținute sub control. De asemenea, erau obligate să plătească o taxă de protecție, iar libertatea lor era sever restricționată.

„Victimele ar fi fost ținute sub control permanent, agresate în mod repetat, drogate, amenințate cu moartea și obligate să plătească taxa de protecție”, a declarat Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt Poliția Română.

Citește și: Un polițist de frontieră a transformat viața unei adolescente într-un adevărat calvar. Fata a fost forțată să se prostitueze în străinătate de agentul care îi promisese că se va căsători cu ea

Autoritățile olandeze au intervenit

Polițiștii olandezi au intervenit în cartierul roșu, capturând și încătușând mai mulți suspecți în văzul trecătorilor. În paralel, forțele de ordine din România au efectuat percheziții în mai multe județe, folosind chiar berbecul pentru a pătrunde în locuințele suspecților.

Doi dintre indivizi au fost prinși și arestați în România, urmând să fie extrădați în Olanda, unde ceilalți patru suspecți se află deja în custodia autorităților. Liderul Robert Văcaru a fost și el arestat.

Citește și: VIDEO Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Rețeaua era condusă de o bătrână de 80 de ani

Robert Văcaru nu este la prima faptă de acest gen.

În 2022, el a fost condamnat definitiv la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru că a obligat mai multe femei să se prostitueze între 2012 și 2015. De această dată, în urma procesului din Olanda, riscă o pedeapsă cu închisoarea mult mai severă, nefiind protejat de beneficiul suspendării.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri