UPDATE: A fost publicata ierarhia notelor pe site- ul rezidentiat.ms.ro.

Absolvenții de medicină au susținut duminică, 17 noiembrie 2024, examenul de intrare în Rezidențiat. Grilele primite au fost deja publicate și urmează să fie rezolvate contestațiile. După aceea, se va afișa ierarhia punctajelor și notelor obținute pe site-ul oficial rezidentiat.ms.ro, precum și data când va avea loc repartizarea pe locuri și posturi la Rezidențiat 2024. 

Așadar, această dată nu este încă anunțată, însă ar urma să aibă loc în următoarele două săptămâni, adică până la finalul lunii noiembrie 2024.

La concursul de Rezidențiat 2024 au participat 10.575 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie. Dintre aceștia, 6.241 de candidați s-au înscris la specializarea Medicină, 2.361 la Medicina Dentară, iar 1.973 la Farmacie, conform datelor oficiale disponibile pe site-ul rezidentiat.ms.ro.

Cele mai mari punctaje la Rezidențiat 2024

Pe domeniul Medicină, cel mai mare punctaj a fost de 931 de puncte. La Medicina Dentară, punctajul maxim obținut a fost de 905 puncte, iar la Farmacie, candidatul cu cel mai bun rezultat a acumulat 849 de puncte.

„Cel mai mare punctaj obținut pe domeniul Medicină a fost de 931 de puncte, pe domeniul medicină dentară 905 puncte, iar la Farmacie 849 de puncte, la concursul de Rezidențiat 2024.

Urmează alcătuirea ierarhiei pe domenii la nivel național, iar apoi alegerea specialității, organizată pentru toți candidații în decurs de 2-3 zile”, a scris profesoara Anca Buzoianu, rectorul UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, pe pagina sa de Facebook.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Toni Greblă, întrebat despre imaginile în care apare alături de omul lui Călin Georgescu: „Întrebați porcul”- antena3.ro

Citeste si: Regimul din Siria a căzut. Bazele militare ale Rusiei sunt în ”stare de alertă”. Rebelii au pus mâna pe putere- stirileprotv.ro

Repartizare Rezidențiat 2024

Repartizare Rezidențiat 2024

[Sursa foto: PixaBay]

Citește și: Rezidențiat 2024: Cum poți vedea online lista de posturi și locuri scoase la concurs

Clasificarea și alegerea posturilor pentru Rezidențiat

După finalizarea concursului, publicarea rezultatelor, depunerea contestațiilor la grile și publicarea răspunsului pentru contestații, urmează alcătuirea ierarhiei naționale pentru fiecare domeniu în parte. Această clasificare se realizează prin unificarea electronică a rezultatelor obținute în toate centrele universitare participante la concurs, conform metodologiei oficiale. Clasificările sunt publicate pe rezidentiat.ms.ro și pe paginile web ale celor șase universități de medicină și farmacie din România.

Data afișării ierarhiei este comunicată online, oferind candidaților timpul necesar pentru a se pregăti pentru etapa următoare – alegerea locurilor și a posturilor disponibile. Această selecție are loc în cadrul unei teleconferințe, pe baza punctajului obținut, într-un interval de 2-3 zile stabilit de comun acord între Ministerul Sănătății și instituțiile de învățământ superior.

Repartizare Rezidențiat 2024

Repartizare Rezidențiat 2024

[Sursa foto: PixaBay]

Citeste si: Este interzis ca bradul de Crăciun să fie transportat cu mașina! Care este amenda pe care șoferii o primesc, dacă nu respectă această regulă- kfetele.ro

Citeste si: Michael Douglas nu își scapă soția din ochi! Catherine Zeta-Jones strălucește la 55 de ani- radioimpuls.ro

Citeste si: Un „obiect luminos” bizar care a apărut pe cer sâmbătă provoacă nelinişte în Iran- antena3.ro

Citește și: VIDEO „E o bucurie imensă”. Emoții pentru viitorii medici

Condițiile de alegere a locurilor și posturilor

Candidații pot opta pentru un loc sau post doar dacă au obținut un punctaj minim de promovare, respectiv 60% din punctajul maxim realizat la nivel național pentru fiecare domeniu de concurs. Alegerea locurilor și posturilor este condiționată de clasificarea națională și se desfășoară în centrele universitare desemnate, precum Arad, Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș sau Timișoara. Candidații care nu sunt prezenți la ora și locul stabilite pierd dreptul de a alege locuri/posturi.

La finalul procesului de repartiție, locurile și posturile rămase disponibile vor fi publicate pentru ocupare în condițiile stabilite de reglementările în vigoare.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si