Restricţii la graniţa României: Anunţ pentru toţi românii care merg în Bulgaria
Bulgaria va face teste pentru diagnosticarea COVID-19 tuturor persoanelor care sosesc în ţară. Scopul este acela de a limita răspândirea unei variante mai contagioase de coronavirus, a anunţat luni ministrul sănătăţii Kostandin Anghelov.

In articol:
Autorităţile de sănătate publică bulgare spun că au înregistrat până acum opt cazuri ale noii variante care a fost identificată pentru prima dată în Marea Britanie, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Testul PCR va fi obligatoriu la intrarea în Bulgaria
„Astăzi (luni- n.r.) vom lua măsuri pentru a face teste PCR obligatorii pentru toţi călătorii care doresc să intre în ţară, inclusiv din Uniunea Europeană”, a spus Anghelov la o reuniune a guvernului.
Bulgaria a înregistrat o scădere semnificativă a noilor infecţii în ultimele săptămâni şi intenţionează să relaxeze unele restricţii şi să redeschidă şcolile secundare, centrele comerciale şi sălile de sport din 4 februarie.
Câte doze de vaccin a primit Bulgaria
Printre altele, Bulgaria a primit luni un nou lot de 14.040 de doze din vaccinul Pfizer/BioNTech. Aceasta este a cincea livrare de vaccinuri către Bulgaria şi soseşte ca o compensaţie pentru livrarea anterioară incompletă, când au fost trimise 18.500 de doze în loc de 35.000, notează agenţia BTA.
Citeste si: VIDEO- Restricțiile au fost relaxate la noi, în ciuda noilor tulpini
Directorul Agenţiei Bulgare a Medicamentului, Bogdan Kirilov, a
declarat jurnaliştilor că alte 83.000 de doze Pfizer/BioNTech sunt aşteptate în februarie şi 104.000 în martie, dar numărul nu este definitiv. Aproximativ 3.600 de doze din vaccinul Moderna sunt aşteptate la sfârşitul acestei săptămâni.Deși Comisia Europeană și-a stabilit ca obiectiv vaccinarea a 70% dintre adulții din Uniunea Europeană împotriva Covid-19 până la vară, situația actuală arată că acesta este departe de a fi atins în contextul actualei viteze de vaccinare.
În ultima zi, în Bulgaria au fost înregistrate 816 cazuri noi de infecție cu COVID-19, din 2716 teste efectuate; 39 noi decese. Numărul total de cazuri COVID-19 este de 98251, iar numărul total de decese este de 2130.
Sursa: Digi24





