Alegerile prezidențiale din 2024 din Statele Unite ale Americii sunt în plină desfășurare. În 2024, ca și la alegerile precedente, procesul de validare a rezultatului va depinde de mai mulți factori, printre care numărul de state în care rezultatele vor fi clare din primele ore și modul în care va evolua numărarea voturilor. Așadar, când vom afla cine va fi președintele Americii?

Pentru ca un candidat să câștige alegerile prezidențiale din SUA 2024, are nevoie de o majoritate simplă, adică cel puțin 270 de voturi electorale.

Când vom afla cine este noul președinte al Americii?

Istoria alegerilor din SUA ne arată că rezultatele nu sunt întotdeauna disponibile imediat după închiderea urnelor. De exemplu, în 2016, când Donald Trump a învins-o pe Hillary Clinton, multe dintre statele-cheie și-au anunțat rezultatele a doua zi dimineață, în jurul orei 02:30 (ora României).

În 2000, însă, rezultatul alegerilor a fost mult mai controversat. Al Gore și-a recunoscut înfrângerea doar după 36 de zile de procese și renumărarea voturilor din Florida. Curtea Supremă de Justiție a intervenit, iar George W. Bush a fost declarat câștigător. În 2020, victoria lui Joe Biden a fost confirmată mai târziu decât în alte alegeri, după 4 zile, când s-a finalizat numărarea voturilor din statul Pennsylvania.

Așadar, chiar dacă alegerile din SUA se desfășoară pe 5 noiembrie 2024, nu este garantat că vom ști cine este câștigător în următoarea zi după închiderea urnelor.

Rezultate alegeri prezidențiale SUA 2024: Când vom afla cine este noul președinte al Americii?

Rezultate alegeri prezidențiale SUA 2024: Când vom afla cine este noul președinte al Americii?

[Sursa foto: Profimedia]

Ce se va întâmpla în noaptea alegerilor SUA din 2024?

Potrivit CNN, prognoza pentru noaptea alegerilor prezidențiale din SUA 2024 arată că vom avea un flux continuu de rezultate, dar finalizarea numărării voturilor va depinde de timpul în care acestea au fost exprimate, scrie conform stirileprotv.ro

Citește și: VIDEO „Aceasta ar putea fi una dintre cele mai strânse curse din istorie”. America își alege președintele

Rezultate alegeri prezidențiale SUA 2024. Conform estimărilor, iată cum se vor prezenta datele:

Până la ora 02:00 (ora României), numărătoarea se va încheia în primele șase state, inclusiv Indiana, Kentucky, South Carolina, Virginia, Vermont și Georgia. În aceste state, rezultatele ar putea fi mai clare încă din primele ore.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Toni Greblă, întrebat despre imaginile în care apare alături de omul lui Călin Georgescu: „Întrebați porcul”- antena3.ro

Citeste si: Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”- stirileprotv.ro

Până la ora 03:00 (ora României), vor fi finalizate numărătorile în 17 state, inclusiv în Pennsylvania, un stat cheie în bătălia pentru Casa Albă. Donald Trump a încercat în 2020 să câștige acest stat considerat parte din „zidul albastru” al democraților. Aceste 17 state includ și Florida, Ohio, Carolina de Nord și Illinois.

Până la ora 04:00 (ora României), alte 16 state își vor încheia numărătoarea, inclusiv mari state de importanță ca Texas, New York, Arizona și Wisconsin.

Până la ora 05:00 (ora României), jumătate dintre state vor fi închis procesul de numărare. În acest moment, unele state-cheie, cum ar fi Utah, Montana și Nevada, vor adăuga rezultatele lor la tabloul general.

Rezultate alegeri prezidențiale SUA 2024

Rezultate alegeri prezidențiale SUA 2024

[Sursa foto: Profimedia]

Până la ora 06:00 (ora României), numărătoarea va fi finalizată în alte patru state mari, cum ar fi California, Oregon și Washington.

Până la ora 09:00 (ora României), numărătoarea se va încheia și în statele Hawaii și Alaska, ultimele care vor oferi date complete.

Sistemul electoral american

Este important de înțeles că procesul de alegere a președintelui în SUA nu depinde doar de cine obține cele mai multe voturi populare, ci de sistemul Colegiului Electoral. Acest sistem indirect implică electori care votează în numele cetățenilor din fiecare stat.

Citeste si: Este interzis ca bradul de Crăciun să fie transportat cu mașina! Care este amenda pe care șoferii o primesc, dacă nu respectă această regulă- kfetele.ro

Citeste si: Anunțul momentului despre David Popovici! Gheorghe Hagi și Nadia Comaneci au mai reuşit această performanță- radioimpuls.ro

Citeste si: Un „obiect luminos” bizar care a apărut pe cer sâmbătă provoacă nelinişte în Iran- antena3.ro

În total, există 538 de electori, iar pentru a câștiga, un candidat trebuie să obțină o majoritate simplă — adică cel puțin 270 de voturi electorale. Fiecare stat are un număr de electori proporțional cu numărul său de senatori și reprezentanți în Congres. De exemplu, California, cel mai populat stat din SUA, are 55 de electori, în timp ce statele mai mici, precum Wyoming, au doar 3 electori.

De aceea, chiar dacă un candidat câștigă un stat cu un anumit număr de voturi populare, este crucial să obțină suficienți electori din statele-cheie pentru a ajunge la 270 de voturi. În acest sens, următoarele 10 zile după alegeri vor fi esențiale pentru contorizarea și confirmarea finală a rezultatelor, mai ales în statele cu o populație mare și în care votul prin corespondență este semnificativ.

Rezultate alegeri prezidențiale SUA 2024: Când vom afla cine este noul președinte al Americii?

Rezultate alegeri prezidențiale SUA 2024: Când vom afla cine este noul președinte al Americii?

[Sursa foto: Profimedia]

Citește și: Alegerile prezidențiale din SUA 2024: Cum pot vota cetățenii americani din România?

Care sunt previziunile din 2024?

În acest moment, situația electorală, așa cum a fost estimată de principalele instituții media din SUA, este destul de echilibrată. Conform sondajelor centralizate:

  • Trump ar câștiga 219 de electori.
  • Kamala Harris, vicepreședintele în funcție, ar fi pe cale să câștige 226 de electori.
  • 93 de electori rămân incerți, în state esențiale, unde scorurile sunt strânse.
  • Rezultate alegeri prezidențiale SUA 2024: Când vom afla cine este noul președinte al Americii?

    Rezultate alegeri prezidențiale SUA 2024: Când vom afla cine este noul președinte al Americii?

    [Sursa foto: Profimedia]

Aceste cifre reflectă faptul că alegerile din 2024 ar putea fi din nou foarte apropiate și vor depinde de câteva state-cheie, care vor determina cine va ocupa Casa Albă în următorii patru ani.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si