Român mort pe calea ferată, în Germania, chiar de ziua lui. Vărul său, acuzat de crimă: ”S-au certat pe o felie de pizza”
Au plecat împreună la muncă peste hotare, dar unul a murit, iar altul a ajuns să fie suspectat de crimă.
Este tragedia unei familii din Sibiu, care pe un tânăr îl plânge, după ce a murit subit, iar pentru altul se îngrijorează, după ce ajuns în atenția oamenilor legii.
Este vorba despre doi tineri de 24 și 20 de ani, plecați la muncă în Germania, acolo unde, în localitatea Sexau, au fost protagoniștii unei tragedii.
Conform declarațiilor rudelor, băiatul de 24 de ani, ajuns recent în Germania, vorbea la telefon cu mama sa când a murit, chiar de ziua lui de naștere.
Își luase o zi liberă fiind ziua sa, lucru pe care l-a făcut și verișorul lui. Ambii au plecat la magazin, iar pe drumul de întoarcere acasă, pe lângă calea ferată, cei doi s-au luat la ceartă.
Totul din cauza unei felii de pizza, pe care cel mare a luat-o de la verișorul mai mic. Iar de aici și până la a se îmbrânci unul pe altul a mai fost doar un pas.
Iar tragedia a venit într-un moment de neatenție, când Gheorghe s-a împiedicat și, împins fiind de vărul său, a căzut și s-a lovit cu capul de calea ferată. A încercat să se ridice, dar lovitura nu l-a lăsat și a fost călcat de tren, sub ochii verișorului său, pe 11 iunie, după doar trei săptămâni de când culegeau căpșuni împreună.
„Băiatul este din Săliște și e nepotul nostru. Criminalul e și el tot un nepot, iar cei doi sunt verișori. Ei erau la lucru în Germania, iar în ziua aia nu s-au dus la muncă și au mers împreună la magazin. Când se întorceau spre cazare, pe lângă căile ferate, s-au certat din cauza unei bucăți de pizza. Băiatul de 24 de ani i-a luat din pungă o felie de pizza, iar celălalt s-a enervat, i-a fost ciudă. N-a mai contat nimic, nici că i-a spus că îi cumpără alta în loc. Băiatul vorbea la telefon cu mama lui în ultimele clipe de viață, când s-au luat la ceartă. Mâncau din aceeași farfurie și el l-a omorât pentru o bucată de pizza”, a povestit o mătușă a celor doi tineri, conform oradesibiu.ro.
Citește și: Carnagiu în Olanda. Trei copii și un adult au murit, după ce o mașină a intrat într-un grup de bicicliști
După tragedie, sibianul de 20 de ani și-a sunat familia și a recunoscut inițial că l-a omorât, în mod indirect, pe Gheorghe, ca mai apoi să își schimbe declarațiile.
„A zis 9 variante mincinoase. În prima fază, când a sunat, a zis că l-a omorât, că putea să îl salveze, dar l-a omorât. N-a avut timp să inventeze multe, dar apoi a schimbat poveștile de mai multe ori”, a adăugat mătușa tinerilor.
Ulterior, tânărul acuzat că și-a omorât verișorul a recunoscut totul într-un videoclip înregistrat pe telefonul său.
„L-au luat toate rudele la declarații, l-au luat la întrebări, iar într-un final a recunoscut totul pe o filmare. A zis că s-au împins amândoi, că băiatul a căzut și a venit trenul”, au mai spus rudele.
Acum trupul neînsuflețit al bărbatului de 24 de ani a fost dus la morgă, iar tânărul de 20 de ani a ajuns în atenția polițiștilor.
De asemenea, oamenii legii din Germania au deschis o anchetă în acest caz, în timp ce familia îndoliată încearcă acum să aducă trupul neînsuflețit al lui Gheorghe în țară.
Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.