România nu a intrat la "junk”. Agenția Fitch menține ratingul de țară, însă lansează un avertisment dur pentru Guvernul de la București

Avertisment de la agenția Fitch

(Sursa foto: Pexels.com)

Vești bune pentru economia României. Măsurile de austeritate par să funcționeze momentan, cel puțin în ochii agențiilor de rating internaționale.

Agenția de rating Fitch a menținut, vineri, ratingul suveran al României la 'BBB minus', cu perspectivă negativă, se arată într-un comunicat al agenției de evaluare financiară.

Ministerul Finanțelor: ”Menţinerea calificativului este crucială pentru România" 

Agenţia internaţională de evaluare financiară Fitch a reconfirmat, vineri, ratingul suveran al României la nivelul BBB-/ F3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valutǎ, menţinând însǎ perspectiva negativă, anunţă Ministerul Finanţelor.

”Decizia Fitch, într-un context fiscal şi bugetar sensibil, reconfirmă încrederea în măsurile şi planurile Guvernului României”, consideră ministrul Alexandru Nazare.

”Decizia reconfirmării ratingului suveran este susţinută, în opinia agenţiei, de statutul de membru al Uniunii Europene şi de intrările de capital de la Uniunea Europeană care susţin convergenţa reală a veniturilor şi finanţarea externă, precum şi de evoluţia pozitivă a PIB-ului pe cap de locuitor şi a indicatorilor de guvernanţă, care se situează la niveluri superioare faţă de ţările din aceeaşi categorie de rating (“BBB”)”, a arătat Ministerul Finanţelor, într-un comunicat de

presă transmis vineri noapte.

”Menţinerea calificativului investment grade este crucială pentru România, în condiţiile presiunilor fiscale şi bugetare ridicate. Acest rating influenţează direct costurile de finanţare pe pieţele interne şi internaţionale, precum şi interesul investitorilor pentru achiziţionarea titlurilor de stat româneşti”, explică Ministerul Finanţelor.

Avertisment de la Fitch: Situația fiscală a României se deteriorează semnificativ

Conform documentului, perspectiva negativă reflectă, în opinia agenţiei, deteriorarea semnificativă a finanţelor publice ale României, evidenţiată de un deficit fiscal mare şi de o creştere rapidă a raportului datorie publică ca procent din PIB.

Punctele forte care au condus la menţinerea ratingului şi a perspectivei sunt echilibrate în raport cu deficitele mari şi persistente ale bugetului de stat şi ale contului curent, creşterea rapidă a datoriei publice, polarizarea politică şi o poziţie destul de ridicată a datoriei externe, a menţionat ministerul.

“Decizia Fitch, într-un context fiscal şi bugetar sensibil, reconfirmă încrederea în măsurile şi planurile Guvernului României – atât pentru respectarea angajamentelor de consolidare fiscală faţă de partenerii externi, cât şi pentru asigurarea sustenabilităţii finanţelor publice”, a declarat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.

Potrivit comunicatului, prognozele Fitch reliefeazǎ o creştere economică estimată la 0,7% în 2025 (similară cu 2024) şi un ritm de creştere de aproximativ 1,2% în 2026 şi 2027, susţinut de fondurile UE şi de redresarea economiei zonei euro.

În ceea ce priveşte evoluţia datoriei publice, Fitch prognozeazǎ cǎ aceasta va ajunge la 55% din PIB la finalul lui 2025, la 63,4% din PIB în 2027 şi cǎ este posibil să ajungă la 70% până în 2029.

Între factorii care ar putea îmbunătăţi ratingul sau perspectiva, Fitch evidenţiazǎ:

- consolidarea fiscală constantă şi reducerea susţinută a deficitului bugetar;

- scăderea datoriei publice ca procent din PIB;

- îmbunătăţirea poziţiei contului curent prin reducerea datoriei externe şi diminuarea riscurilor de finanţare externă.

Pe de altǎ parte, factorii care ar putea înrăutăţi ratingul României sunt lipsa unei consolidări fiscale suficiente pe termen mediu, o creştere semnificativă a raportului datorie publică/PIB şi afectarea credibilităţii politicilor publice, a stabilităţii macroeconomice şi a lichidităţii externe din cauza deficitelor

gemene excesive.

 


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri