Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile
Un raport ajuns la serviciile europene de informații ar indica faptul că Moscova ar fi luat în calcul o operațiune menită să schimbe radical dinamica campaniei electorale din Ungaria, prin victimizarea lui Viktor Orban.
Conform The Washington Post, serviciul de informații externe al Rusiei ar fi luat în calcul un scenariu controversat: simularea unei tentative de asasinat împotriva premierului Viktor Orbán, pentru a-i întări poziția electorală înainte de alegerile parlamentare care vor avea loc pe data de 12 aprilie. Un document intern din Rusia ar fi ajuns în analiza unui seriviciu european, care ar sugera că un astfel de incident ar putea transforma total campania, mutând atenția publică de la teme economice spre emoții legate de securitate și stabilitate.
În docmunetul respectiv se arată că „un astfel de incident ar schimba percepția asupra campaniei, de la o concentrare rațională pe problemele socioeconomice la una emoțională, în care temele-cheie ar fi securitatea statului, stabilitatea și protejarea sistemului politic”.
Motivul ar fi diminuarea sprijinului popular pentru liderul de la Budapesta înaintea alegerilor parlamentare programate în primăvară. Cu toate acestea, până acum nu există indicii că planul ar fi fost pus în practică.
Reacțiile oficiale au fost limitate. Reprezentanții guvernului ungar au evitat să comenteze pe baza acestui subiect controversat, în timp ce Kremlinul, prin purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov, a respins categoric informațiile și le-a calificat drept „dezinformare”.
Citește și: Rusia suspendă negocierile de pace cu Ucraina și face un gest șocant la adresa lui Trump