Ministerul ucrainean al Apărării susţine că Rusia intenţionează să organizeze un atac terorist la centrala nucleară de la Cernobîl.
Centrala se află acum sub controlul forţelor ruse. De asemenea, centrala „rămâne complet deconectată de la sistemele de monitorizare conduse de Agenția Internațională pentru Energie Atomică”, scrie CNN.
„ Informaţiile disponibile spun că Putin a ordonat ca trupele sale să pregătească un atac terorist la Cernobîl pentru care invadatorii ruşi vor încerca să dea vina pe Ucraina ”, a informat Direcţia Principală a Serviciilor Secrete din cadrul Ministerului Apărării, vineri, pe pagina sa de Facebook.
AIEA a anunţat săptămâna trecută că nu a reuşit să restabilească comunicarea cu sistemele instalate pentru monitorizarea materialelor şi activităţilor nucleare la Cernobîl şi nici la Zaporojie, ca urmare a pierderii transmisiilor de date de la distanţă de la acele sisteme.
Situația de la Cernobîl se degradează
Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a declarat, joi, că situaţia de la centrala nucleară de la Cernobîl, ocupată de forţele ruse, se degradează, deoarece AIEA pierde ”o cantitate semnificativă de informaţii” privind
Citeste si: Câte centrale nucleare are Ucraina?
Cu toate acestea, el a spus că a fost ”destul de optimist în legătură cu un aspect important şi anume, Ucraina şi Federaţia Rusă vor să lucreze cu noi, sunt de acord să lucreze cu noi”.
Grossi s-a întâlnit joi cu miniştrii de Externe ai Rusiei şi Ucrainei.
Autoritatea ucraineană de reglementare în domeniul nuclear a susţinut că personalul de la centrala Cernobîl ”are posibilităţi limitate de a comunica, de a muta şi de a efectua lucrări de întreţinere şi reparaţii cu drepturi depline”.
AIEA a declarat joi că nu a putut confirma dacă alimentare cu electricitate a fost restabilită la centrală.
Alimentarea cu energie electrică a centralei nucleare de la Cernobîl nu a fost restabilită
Autoritatea de reglementare a energiei nucleare din Ucraina a repetat, vineri, că alimentarea cu energie electrică a centralei nucleare de la Cernobîl nu a fost restabilită, în pofida afirmaţiilor Rusiei şi Belarusului, potrivit cărora a fost restabilită joi.
„ Toate obiectele centralei de la Cernobîl situate în zona de excludere continuă să fie sub controlul armatei agresorului.
„Controlul de reglementare asupra stării securităţii nucleare şi a radiaţiilor la centrala CNE de la Cernobîl şi pe teritoriul zonei de excludere, precum şi controlul materialelor nucleare de la întreprindere, sunt imposibil de realizat”, se arată în comunicat.
De asemenea, a fost furnizat un generator de rezervă cu combustibil diesel „pentru a asigura alimentarea de urgenţă a instalaţiilor de depozitare a combustibilului nuclear uzat”.
Laura are 23 de ani și este din Suceava. A terminat facultatea de jurnalism în 2022 si va urma un master.
Face parte din echipa stirilekanald.ro din martie 2022.
Este o fire ambițioasă, creative, pasionată de frumos, sensibilă, dar și puternică.
”Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am zi de zi. Am ajuns aici datorită faptului ca îmi place să scriu”