"Nu este dureros, este distructiv", transmite Rusia Occidentului după amenințarea privind sancțiunile impuse lui Putin

Rusia a lansat miercuri noi avertismente la adresa SUA. Regimul de la Kremlin consideră "distructivă" ideea unor sancţiuni la adresa preşedintelui rus Vladimir Putin, menţionată cu o zi în urmă de liderul de la Casa Albă, Joe Biden, în cazul unei invazii ruse în Ucraina.

Author: Sorin Negru Wednesday 26 January 2022 , 14:21

Amenințări indirecte între Joe Biden și Vladimir Putin. Atunci când Washingtonul sancţionează personalităţi străine, aceasta implică cel mai adesea îngheţarea activelor lor şi interzicerea tranzacţiilor cu Statele Unite. 

[Sursa foto: Twitter]
DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

Cu o zi mai devreme, președintele american Joe Biden a transmis că, în cazul în care Rusia "invadează întreaga ţară" şi "chiar mai puţin", vor fi "consecinţe enorme" şi asta "ar schimba lumea", a afirmat preşedintele american. Liderul american nu a precizat însă natura acestor eventuale sancţiuni împotriva preşedintelui rus.

Citeste si: Care sunt țările care ar intra intr-un eventual război provocat de conflictul dintre Rusia și Ucraina

Atunci când Washingtonul sancţionează personalităţi străine, aceasta implică cel mai adesea îngheţarea activelor lor şi interzicerea tranzacţiilor cu Statele Unite.

Citeste si: Ministrul Apărării a vorbit despre trimiterea soldaților români în Ucraina

Reacția Rusiei la sancțiunile împotriva lui Vladimir Putin

"Din punct de vedere politic, nu este dureros, este distructiv", a reacţionat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, apreciind că aceste sancţiuni nu vor avea niciun efect. 

Citeste si: Ședință la Cotroceni pe fondul tensiunilor din Ucraina. România stabilește strategia politică și de securitate

Dimitri Peskov a mai spus că legislaţia rusă interzice în principiu înalţilor responsabili ai ţării să dispună de active în străinătate, apreciind prin urmare că astfel de măsuri "nu sunt deloc dureroase" pentru autorităţi.

Anchete realizate de media independente ruse, precum site-ul "Proekt.media", relevă că lucrurile nu stau tocmai aşa, mulţi oficiali de la Moscova ascunzându-şi averile în zone offshore, potrivit Agerpres.

Negocieri în "formatul Normandia" pentru evitarea războiului

Miercuri, 26 ianuarie, are loc o reuniune a consilierilor diplomatici ai preşedinţilor rus, ucrainean, francez şi cancelarului german, în aşa-numitul format "Normandia", în care Franța și Germania au rol de mediatori.

"Sper că va fi o discuţie bună, deschisă şi care se va solda cu rezultate maxime", a spus Dmitri Peskov.

Din partea Rusiei la aceste discuţii participă Dmitri Kozak, şeful adjunct al administraţiei de la Kremlin, responsabil de dosarul ucrainean.

România, decizii în CSAT privind situația dintre Rusia și Ucraina

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), miercuri, la ora 13:00, la Palatul Cotroceni, unde participă și premierul Nicolae Ciucă.

Pe lista de subiecte a ședinței apar subiecte ce fac referire la situația de securitate, tensiunile din Ucraina și modul în care va acționa România.


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Horoscop Leu, iunie 2022. Leii vor găsi soluția pentru problemele din viața... Horoscop Leu, iunie 2022. Leii vor găsi soluția pentru problemele din viața sentimentală. Este o lună importantă pentru acești nativi
kfetele.ro
Româncele vor ieși mai repede la pensie! Ce categorie este vizată și de când se aplică... Româncele vor ieși mai repede la pensie! Ce categorie este vizată și de când se aplică regula
spotmedia.ro
A primit din greșeală 358.000 de dolari de la stat şi i-a pierdut pe toţi la cazinouri... A primit din greșeală 358.000 de dolari de la stat şi i-a pierdut pe toţi la cazinouri online
spotmedia.ro
Cum a dispărut planta-antică minune, Viagra lui Cezar Cum a dispărut planta-antică minune, Viagra lui Cezar
b1.ro
Un colonel ucrainean explică de ce este Insula Șerpilor importantă pentru ruși: Ar... Un colonel ucrainean explică de ce este Insula Șerpilor importantă pentru ruși: Ar permite Rusiei să monitorizeze teritoriul României şi prezenţa militară americană
ziareonline.ro
Avocado, darul lui Dumnezeu pentru femei Avocado, darul lui Dumnezeu pentru femei
infoactual.ro
Europarlamentarul liberal Rareş Bogdan renunță la scandalul din coaliție, stabilitatea... Europarlamentarul liberal Rareş Bogdan renunță la scandalul din coaliție, stabilitatea este mai importantă acum
evz.ro
Oprescu, șanse mari să scape de pedeapsă! Amănuntul surprinzător dezvăluit de un avocat Oprescu, șanse mari să scape de pedeapsă! Amănuntul surprinzător dezvăluit de un avocat
doctorulzilei.net
Parkinson: Noul tratament oferă speranță pacienților cu afecțiuni degenerative Parkinson: Noul tratament oferă speranță pacienților cu afecțiuni degenerative
romaniatv.ro
O nouă BOALĂ face ravagii! Ce simptome au bolnavii infectaţi cu virusul care îi sperie... O nouă BOALĂ face ravagii! Ce simptome au bolnavii infectaţi cu virusul care îi sperie pe epidemiologi
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si