Totul depinde de întâlnirea de luni, 18 august, de la Casa Albă. Este dispusă Ucraina să renunțe la Crimeea și, probabil, la alte teritorii?
În funcție de cum va decurge întâlnirea de astăzi, diplomații europeni au fost rugați de omologii americani să fie pregătiți pentru o întâlnire trilaterală între Donald Trump, Volodimir Zelenski și Vladimir Putin până la sfârșitul acestei săptămâni, informează Sky News.
Cu excepția cazului în care vor exista modificări de ultim moment, aliații SUA și UE au convenit ca întâlnirea să aibă loc în Europa.
În timpul unui apel video al „Coaliției voinței” din weekend, Giorgia Meloni a propus Roma ca locație, în timp ce Emmanuel Macron a propus Geneva.
Potrivit sursei citate, Zelenski și Trump ar prefera Roma, în special Vaticanul, dar Putin preferă Geneva.
Atât ministerele de externe italiane, cât și cele elvețiene insistă că sunt pregătite să găzduiască discuțiile, diplomații UE evaluând și alte locații, inclusiv Budapesta și Helsinki.
"Zelenski nu ar trebui să accepte un acord de pace dacă nu e mulțumit de termenii acestuia"
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu ar trebui obligat să accepte un acord de pace dacă nu este mulțumit de termenii acestuia, a declarat luni guvernul britanic înainte de întâlnirea liderului ucrainean cu președintele american Donald Trump, la Washington.
"Mai întâi trebuie să fie absolut clar că orice decizie privind teritoriul ucrainean trebuie să aibă acordul guvernului ucrainean și al președintelui Zelenski', a declarat pentru Radio Times secretarul de stat britanic pentru sănătate, Stephen Kinnock, înainte
de întâlnirea de la Washington.Trebuie să existe o pace dreaptă și durabilă, susținută de garanții de securitate foarte puternice și de neclintit, și de aceea liderii europeni sunt astăzi la Washington, a adăugat el.
"Președintele (Putin) va trebui să ia decizii cu privire la cât de departe este dispus să-și ducă agresivitatea și expansiunea militară. El credea că poate mărșălui în Ucraina și să cucerească Kievul în câteva zile", a subliniat diplomatul britanic.