Află ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 17 aprilie 2026!
Pe data de 17 aprilie 2026, creștin ortodocșii prăznuiesc Izvorul Tămăduirii, una dintre cele mai importante sărbători dedicate Maicii Domnului din perioada Săptămânii Luminate.
Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii
Această zi are o semnificație profundă, fiind legată de o minune săvârșită de Maica Domnului. Tradiția spune că, înainte de a deveni împărat, Leon cel Mare a întâlnit într-o pădure un orb care i-a cerut apă.
Ajuns împărat, Leon cel Mare a ridicat o biserică în apropierea acelui izvor, ca semn de mulțumire. În timp, locul a devenit cunoscut pentru numeroasele minuni săvârșite acolo. Biserica, aflată în vechiul cartier Vlaherne din Istanbul, există și astăzi, fiind un important loc de pelerinaj.
Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii s-a răspândit în întreaga Biserică Ortodoxă în secolele V–VI și este celebrată în fiecare an în vinerea din Săptămâna Luminată, imediat după Paște.
Citește și: Rugăciunea sfântă către Sfântul Părinte Arsenie Boca
Slujba de sfințire a apei
În această zi, în toate bisericile și mănăstirile ortodoxe, după Sfânta Liturghie, se săvârșește slujba de sfințire a apei (Aghiasma Mică), după o rânduială specială specifică acestei perioade pascale.
Credincioșii primesc apă sfințită, considerată binecuvântată și tămăduitoare.Din punct de vedere iconografic, praznicul este reprezentat în mai multe moduri, însă cea mai răspândită icoană o înfățișează pe Maica Domnului în poziția Oranta (cu mâinile ridicate în rugăciune), având înainte un potir în care se află Pruncul Iisus Hristos – Emanuel – binecuvântând. Această imagine simbolizează faptul că Hristos este Izvorul vieții, iar Maica Domnului, fiind în comuniune deplină cu El, devine și ea izvor de vindecare și binecuvântare pentru credincioși.
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.