Se spune că "omul sfințește locul". O zicală care se potrivește perfect unei familii care a reușit să transforme o moșie lăsată în paragină, în atracția turistică a Banatului. Așa se face că un vechi conac al baronilor a devenit motorul dezvoltării unei comunități întregi.
Suntem în localitatea Murani din județul Timiș, la 25 de kilometri de Timișoara. Un sat îmbătrânit care și-a regăsit strălucirea cu o investiție curajoasă venită din partea unei familii care a crezut în potențialul locului.
Domeniul baronilor de Muranyi a ajuns pe mâinile unor timișoreni
Vechiul domeniu al baronilor de Muranyi a ajuns pe mâinile unor antreprenori din Timișoara, care l-au transformat într-un loc de agrement și de relaxare la mare căutare în Banat.
Andrei Ciocoiu: ”Se oprește ceasul când ajungi în Murani, e alt fus orar. Nu mai e agitație.”
În anul 2020 a început transformarea vechii moșii aflate în paragină.
Copiii au locuri de joacă, hamace, o minigrădină zoo, animale ca în ograda bunicilor și colțuri speciale numai bune pentru fotografii instagramabile.
Marian Prada, proprietar domeniu: ”Era totul în paragină. A fost ceva de nedescris, nu am știut exact ce am luat. Am desțelenit terenul și apoi am tot văzut.”
Satul din Banat a fost accesat de 750.000 ori
Localnicii profită și ei de pe urma dezvoltării.
Iorga Ioan: ”Satul și-a schimbat imaginea. Multă lume vizitează satul, până acum aici a fost un dezastru. O junglă.”
Satul Murani din Banat a fost accesat pe o singură aplicație tip GPS de 750.000 de ori, doar o dovadă a faptului că locul este extrem de căutat.