Scandalul plagiatelor ia amploare. Noua absolventi ai Academiei de Informatii "Mihai Viteazul" cer retragerea titlului de doctor. Sunt implicate nume mari. Ce spune ministrul Educatiei
Academia de Informatii „Mihai Viteazul” a anuntat ca noua absolventi au cerut retragerea titlului de doctor, printre care ar fi si ministri Radu Stroe si Mihai Stanisoara, dar si Bogdan Licu, adjunct la Parchetul General.
Solicitarile celor noua absolventi au fost confirmate si de noul Ministru al Educatiei, Mircea Dumitru, care a precizat ca titlul de doctor nu poate fi retras pe baza cererilor depuse de aceastia.
"Noul regulament prevede faptul ca tot aceasta structura (n.r. CNATDCU), prin comisiile de specialitate trebuie sa se pronunţe asupra existenţei sau inexistenţei(...). Pentru moment regulamentul nu ne permite ca doar pe baza unei renunţari din partea persoanelor în cauza sa putem retrage titlurile respective.
Cei care cerut retragerea titlului de doctor ar fi, potrivit unor surse, Radu Stroe, fost ministru de interne, Mihai Stanisoara, fost ministru al Apararii, Bogdan Licu, procurorul general adjunct al Romaniei, Daniel Moldoveanu, fostul consilier prezidenţial pe probleme de securitate, Romeo Raicu, fost sef al Comisiei parlamentare de control al SIE, Mihail
Tezele de doctorat au fost evaluate la nivelul Academiei de Informaţii dupa ce în spaţiul public au aparut suspiciuni de plagiat în legatura cu mai multe lucrari de doctorat ale unor persoane publice.