Se spală rufe sâmbătă, 8 noiembrie 2025? În aceasta zi sunt sărbătoriți Sfinții Mihail și Gavril

Află dacă se spală rufe sâmbătă, 8 noiembrie 2025! În aceasta zi sunt sărbătoriți Sfinții Mihail și Gavril!

Sâmbătă, 8 noiembrie 2025, Biserica Ortodoxă îi sărbătorește Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox. Ziua este marcată cu cruce roșie, ceea ce înseamnă că este un praznic împărătesc, dedicat rugăciunii, recunoștinței și odihnei spirituale.

Conform credinței populare, în zilele de cruce roșie nu este bine să speli rufe sau să faci treabă în gospodărie. 

Astfel, sâmbătă, 8 noiembrie 2025, gospodinele și gospodarii sunt îndemnați să lase treburile casnice deoparte și să se dedice participării la slujbele bisericești, citirii Psaltirii sau rugăciunii personale.

Citește și: Tradiții și obiceiuri de Sf. Mihail și Gavril

Obiceiuri și tradiții pentru această zi

Pe lângă interdicția de a munci, ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril este însoțită de numeroase tradiții și obiceiuri populare:

  • Credincioșii aprind lumânări pentru sănătate și protecție, rugându-se Sfinților Arhangheli să-i ocrotească pe cei dragi și gospodăria.
  • În unele zone, se pregătește colivă sau alte alimente pentru pomenirea celor dragi. Aceste alimente se dau de pomană.
  • Credincioșii obișnuiesc să se roage pentru liniștea familiei și pentru protecția casei împotriva necazurilor.
  • În anumite zone, se agață crenguțe de brad sau busuioc la ușă, pentru a alunga relele și a aduce noroc în casă.

Citește și: Mesaje de Sf. Mihail și Gavril: Urări frumoase cu La mulți ani

Recomandări pentru ziua de 8 noiembrie

  • Evitați spălatul rufelor și curățenia în gospodărie
  • Mergeți la biserică și participați la slujbă
  • Aprindeți lumânări și rugați-vă pentru sănătatea și protecția familiei
  • Profitați de această zi pentru odihnă și rugăciune

Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri