Proiectul care privește cumulul pensie-salariu la instituțiile de stat ar urma să intre în ședința de Guvern în cursul săptămânii viitoare.
Ilie Bolojan spune că s-au obținut toate avizele necesare pentru acest proiect de lege, care vizează pensia specială încasată de cei care lucrează și la stat.
„Săptămâna viitoare ar trebui să intre proiectul de lege în Guvern. Am obținut toate avizele. În varianta în care cumulul pensie-salariu va fi posibil dacă renunți la 85% din valoarea pensiei. E vorba de pensie specială.
Citește și: PSD-iștii cer demisia lui Ilie Bolojan. Premierul, acuzat că blochează activitatea coaliției de guvernare
Premierul a precizat că va adopta un procet de lege care va pleca spre Parlament pe această temă și a explicat de ce consideră că sistemul de pensii din prezent nu mai este sustenabil.
„La pensie, sunt două, trei probleme. Nu este doar o problemă de echitate. Nu, este pur și simplu o problemă de suportabilitate economică. Gândiți-vă că, în condițiile în care noi pensionăm oameni, a fost discuția legată de judecători, dar avem și celelalte categorii unde trebuie să creștem vârsta de pensionare, să nu mai poată fi pensionați la 49, 50, 52 de ani, decât în situații cu totul excepționale. Dacă nu crește vârsta de pensionare, nu mai are cine să-i înlocuiască pe acești oameni. Și pur și simplu, pe de-o parte, sistemul de pensii nu mai este sustenabil, pentru că generațiile noastre sunt niște generații mari și colegii mei care sunt din generația mea deja au ieșit la pensie anticipată în aceste sisteme, în ordine publică, în siguranță națională, și nu mai are cine să-i înlocuiască. Și nici economia nu o duce bine”, a transmis premierul.