Șeful Poliției Române anunță verificări masive în toate dosarele de violență domestică, după femicidul din Teleorman. "Evaluare și monitorizare zilnică, săptămânală și lunară"

Şeful Poliţiei Române, chestorul Benone Marian Matei

(Sursa foto: Facebook)

Şeful Poliţiei Române: În perioada imediat următoare vor fi efectuate analize cu privire la toate cazurile de violenţă domestică. Au fost anuțate măsurile concrete luate pentru protecţia victimelor.

Şeful Poliţiei Române, chestorul Benone Marian Matei, a anunţat, luni dimineaţă, că imediat ce a aflat despre crima de la Teleorman, unde un bărbat şi-a înjunghiat pe stradă şi în prezenţa copilului în vârstă de trei ani, a cerut un raport conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman.

Oficialul din poliție a precizat că a transmis, „cu caracter permanent” mai multe măsuri şi linii de acţiune al căror rol este de a-i pregăti continuu pe poliţişti şi care vizează inventarierea tuturor cazurilor „cu potenţial de escaladare” şi „întărirea cardului dispoziţional”.

"A fost emisă o dispoziţie privind modalităţile concrete de intervenţie în aceste cazuri, în concret au fost transmise sarcini cu privire la inventarierea tuturor cazurilor de violenţă domestică, de analizare a acestora şi de luare a măsurilor ce se impun. În perioada imediat următoare vor fi efectuate analize cu privire la toate cazurile de violenţă domestică, măsurile concrete luate pentru toate aceste activităţi, de exemplu protecţia victimelor violenţei domestice”, a anunţat şeful Poliţiei Române.

Victima femicidului din Teleorman a refuzat montarea de brățară electronică

Chestorul Benone Marian Matei a precizat că femeia din Teleorman a refuzat de două ori ca agresorului său să îi fie montat dispozitiv de monitorizare electronică.

„În data de 26 septembrie 2025 victima a sesizat comiterea unei infracţiuni respectiv viol, lipsire de libertate şi încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecţie.

În acest caz, poliţiştii au întocmit dosar penal şi au sesizat unitatea de parchet competentă. În cazul în care vor fi identificate nereguli cu privire la respectarea procedurilor de lucru, nu voi ezita să iau măsuri drastice”, a spus el.

Benone Marian Matei a lansat un apel către victimele violenţei domestice să accepte ca agresorului să i se monteze astfel de dispozitiv.

Misiune de amploare pentru combaterea violenţei domestice

Adjunctul inspectorului general al Poliţiei Române, chestorul Eduard Miriţescu, a anunţat, luni, că la nivelul inspectoratelor de poliţie are loc „un efort instituţional important” cu privire la combaterea violenţei domestice, explicând în ce constau măsurile transmise în teritoriu pentru gestionarea unitară şi eficientă a cazurilor de violenţă domestică.

Miriţescu spune că se urmăreşte dezvoltarea capacităţii de implementare a măsurilor de prevenire a violenţei domestice, dar şi evaluarea şi monitorizarea periodică, de către managementul Inspectoratelor a acestor cazuri, avându-se de asemenea în vedere digitalizarea fluxurilor de date şi

activităţilor procedurale derulate de Poliţie în cazurile reclamate care vizează violenţa domestică.

Potrivit News.ro, adjunctul şefului Poliţiei vorbeşte despre stabilirea unor „termene limitative pentru verificarea aspectelor sesizate şi a măsurilor dispuse prin ordinele de protecţie”, în aşa fel încât, în primele trei zile de la incident un ofiţer cu funcţie de conducere din cadrul unităţii de poliţie să facă o primă evaluare a modului în care a fost gestiona cazul de violenţă domestică, au fost inclusiv să lămurească motivele pentru care victima a refuzat monitorizarea electronică a agresorului.

Oficialul Poliţiei a explicat că, ulterior, verificările în cazurile de violenţă domestică se derulează săptămânal, conform măsurilor transmise.

"Totodată, s-a luat în calcul să se stabilească termene limitative de verificare a aspectelor sesizate în aceste incidente de violenţă domestică, care în urma primelor verificări nu s-au concretizat în emiterea unor ordine de protecţie, dar s-a impus prin acest cadru dispoziţional verificarea în primele trei zile de la înregistrarea evenimentului, a modalităţii de gestionare a situaţiei precum şi, ulterior, săptămânal şi lunar.

Totodată s-a reglementat într-un mod uniform modalitatea de derulare a activităţilor procedurale în aceste situaţii, inclusiv cu informarea acelor autorităţi sau entităţi cu atribuţii şi competenţe în domeniu. Nu în ultimul rând, s-a dispus evaluarea şi monitorizarea acestor cazuri zilnic, săptămânal şi lunar la nivelul fiecărui palier de management din cadrul unităţilor de Poliţie”, spune el.

Miriţescu subliniază că doar prin intermediul acestor reglementări nu se va elimina integral riscul producerii unor noi evenimente, însă exprimă „disponibilitatea totală” a Poliţiei de a participa la efortul colectiv de atingere a obiectivului c are vizează toleranţă zero cu privite la violenţa domestică.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri