Programul "Litoralul pentru toţi", ajuns la ediţia cu numărul 39, se derulează în perioada 1 - 30 septembrie şi se adresează tuturor turiştilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul autohton în extra-sezon.
Hotelierii de la mare anunță începerea programului "Litoralul pentru toţi"din data de 1 septembrie. Vezi mai jos care sunt cele mai mici pachete turistice extra-sezon și în ce stațiuni poți să mergi la începutul toamnei.
Începe programul "Litoralul pentru toți". Pachetele turistice pe litoralul românesc vor fi mai ieftine cu până la 70% de la 1 septembrie, în comparaţie cu tarifele din vârf de sezon, au anunţat, joi, reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Citeste si: Vremea în weekend la mare și la munte. Ce temperaturi vor fi
Cele mai mici tarife din extra-sezon
Potrivit hotelierilor, românii se pot caza de luna viitoare în hotelurile clasificate din staţiunile de la Marea Neagră cu preţuri începând de la 36 de lei pe noapte.
Până în prezent, s-au înscris în program 42 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţia turiştilor un număr de aproximativ 3.400 de locuri pe noapte. Aceste locuri vor fi vândute atât prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor, cât şi direct de hoteluri.
Citeste si: Prețuri de Ibiza, servire sub orice critică. Ce a găsit un român într-o salată comandată
"Pe baza rezervărilor făcute până în acest moment, estimăm că luna septembrie va fi una aglomerată pe litoralul românesc, cu un grad mediu de ocupare mai mare decât în anul trecut, dar sub nivelul anului 2019. Interesul ridicat manifestat de turişti îi determină şi pe hotelieri să menţină unităţile de cazare deschise până la finalul lunii septembrie", a declarat Dragoş Răducan, prim-vicepreşedintele executiv al FPTR, potrivit Agerpres.
Hoteluri de 4 stele, în programul reducerilor de preț
Programul "Litoralul pentru toţi", ajuns la ediţia cu numărul 39, se derulează în perioada 1- 30 septembrie şi se adresează tuturor turiştilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul autohton în extra-sezon.
Cel mai ieftin pachet prin Programul "Litoralul pentru Toţi", fără mic dejun, poate fi achiziţionat la un hotel de două stele din staţiunea Saturn şi costă, pentru două persoane, 72 lei/noapte dacă se achiziţionează un sejur de minim cinci nopţi. În acest program s-au înscris hoteluri de la 2 până la 4 stele, tarifele propuse de hotelieri fiind pentru toate categoriile de turişti.
"Turiştii au toate motivele să aleagă o vacanţă la mare în extra-sezon.
Citeste si: Delfinii din Constanța, senzațiile litoralului
"Litoralul pentru Toţi", program social susţinut integral de mediul de afaceri
"Litoralul pentru Toţi" este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc este singura federaţie patronală, atestată prin hotărâre de instanţă, având în componenţă 5.344 de societăţi comerciale din turism, care asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajaţi, reprezentând 37% din forţa de muncă din turism, cu o cifră de afaceri cumulată de peste 5 miliarde de euro şi gestionând, într-o pondere covârşitoare, capital românesc.
Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.
A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.
Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.