Simona Halep evoluează, duminică, în primul tur al French Open

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, va evolua, duminică, în primul tur al French Open, cu jucătoarea spaniolă Sara Sorribes Tormo, locul 70 WTA.

Mircea Pop, sâmbătă 26 septembrie 2020 , 15:33

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

Meciul este al doilea de pe noua arenă Philippe Chatrier, după un meci de simplu masculin, Jannik Sinner - David Goffin, care începe la ora 12.00.

Halep şi Sorribes Tormo nu s-au mai întâlnit până în prezent. 

Tot duminică, Irina Begu, locul 72 WTA, va evolua cu elveţianca Jil Teichmann, locul 54 WTA. Partida este a treia de pe terenul 11, după un meci de simplu feminin şi unul de simplu masculin.

Câştigătoarea dintre Begu şi Teichmann va evolua în turul al doilea cu învingătoarea dintre Halep şi Sorribes Tormo.

Celelalte românce de pe tabloul principal de simplu vor evolua luni

Irina Bara, locul 142 WTA, venită din calificări, o va întâlni pe croata Donna Vekic, numărul 30 mondial şi cap de serie 26, în primul tur al turneului de la Roland Garros.

Monica Niculescu, numărul 141 WTA, va juca în runda inaugurală pe tabloul principal cu Danielle Collins (SUA, 57 WTA). Şi Niculescu a ajuns pe tabloul principal după ce a jucat în calificări.

Citeste si: Simona Halep, despre turneul de la Roland Garros: "Nu voi pune presiune pe mine"

Sorana Cîrstea, locul 83 WTA, o va întâlni pe Elena Rîbakina (Kazahstan), numărul 18 mondial şi cap de serie 14.

Patricia Maria Ţig, locul 58 WTA, va juca împotriva sportivei Stefanie Voegele (Elveţia, 116 WTA), iar Ana Bogdan, locul 93 WTA, va juca împotriva sportivei Timea Babos (Ungaria, 107 WTA). 

Jucătoarele eliminate în primul tur primesc un premiu de 60.000 de euro fiecare şi câte zece puncte WTA. Învingătoarele îşi asigură un premiu de 84.000 de euro fiecare şi câte 70 de puncte WTA.

Citeste si: Simona Halep, calificare dramatică în finala de la Roma. Cu cine își va disputa trofeul

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si