
1 din 3 | Simona Halep, campioană la Roland Garros în urmă cu trei ani, s-a retras acum de pe tabloul principalal turneului

2 din 3 | Simona a ieșit sprijinită de pe teren, iar imaginile cu Angelique Kerber care s-a aflat permanent în preajma ei și a ajutat-o, inclusiv cărându-i geanta, au declanșat numeroase mesaje de apreciere la adresa campioanei germane.

3 din 3 | Simona Halep, cu piciorul în gips după accidentarea de la Roma
Este oficial. Simona Halep nu va participa la editia 2021 a turneului de la Roland Garros din cauza accidentarii teribile suferite la turneul de la Roma.
Simona Halep (29 de ani, locul 3 WTA) nu va participa la ediția din acest an de la Roland Garros. Românca a suferit, în meciul din turul al doilea al turneului de la Roma, o ruptură musculară profundă la gamba stângă. Simona Halep a revenit în România și a sperat la o recuperare rapidă înainte de Roland Garros, dar nu a reușit.
Citeste si: BREAKING: Clipe extrem de dureroase pentru Simona Halep. A fost cărată pe brațe
Simona Halep, campioană la Roland Garros în urmă cu trei ani, s-a retras acum de pe tabloul principal al turneului, potrivit GSP.ro. Halep a mai ajuns de două ori în finala turneului de la Paris, dar acum este nevoită să privească turneul de Grand Slam la televizor.
Simona Halep, accidentare horror la Roma
Simona Halep s-a întors în țară în 14 mai după accidentarea suferită la turneul de la Roma și a declarat că sunt șanse mici să participe anul acesta la Roland Garros.
În meciul cu Angelique Kerber din turul 2 al turneului de la Roma, Simona Halep s-a accidentat la gambă din senin. Jucătoarea noastră conducea cu scorul de când conducea cu 6-1, 3-3, însă copleșită de durere a fost nevoită să părăsească meciul.
Verdictul medicilor a fost dur: ruptură musculară profundă la gamba stângă. E o zonă în care fostul lider mondial nu a mai avut probleme până acum.
Simona Halep, obiectiv principal: Olimpiada de la Tokyo
Simona Halep a subliniat din nou că obiectivul este participarea la Olimpiadă. Anterior, Simona anunțase pe conturile de socializare că RMN-ul confirmă o mică ruptură musculară la gamba stângă, că urmează să se întoarcă în țară și să înceapă recuperarea.
" După ce am făcut un RMN în Roma, pot confirma că am o mică ruptură musculară la gamba stângă. O să zbor spre casă astăzi (n.r. vineri) și o să încep recuperarea în piscină și gimnastica de luni. Rămân pozitivă și o să fac tot ce pot pentru a-mi grăbi revenirea. Vă mulțumesc din nou și sper să ne revedem curând!"- este mesajul postat de Simona Halep, alături de o fotografie în care sportiva are piciorul bandajat.
Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.
A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.
Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.