Simulare Evaluare Naţională 2021. Când încep examenele la Română şi Matematică pentru clasa a 8-a?

Simulare Evaluare Naţională 2021. Când încep examenele la Română şi Matematică? Anunţ important făcut de ministrul Educaţiei!

Andreea Stoica, luni 22 februarie 2021 , 11:28

Simulare Evaluare Nationala 2021
Simulare Evaluare Nationala 2021
DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

Simulare Evaluare Naţională 2021. Nu vor fi anulate simulările la examenele naţionale! Anunţul a venit chiar de Sorin Cîmpeanu, ministrul

Educaţiei.

UPDATE: A fost anunţat calendarul simulărilor din 2021!

Calendar Simulare Evaluare Naţională 2021, pentru elevii clasei a VIII-a:

29 martie 2021: Limba şi literatura română
30 martie 2021: Matematică
31 martie 2021: Limba şi literatura maternă (pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă)

Calendar Simulare Bacalaureat 2021 pentru clasele a XII-a și a XIII-a:

22 martie 2021: Limba şi literatura română – proba E.a)
23 martie 2021: proba obligatorie a profilului – proba E.c)
24 martie 2021: proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d)
25 martie 2021: Limba şi literatura maternă – proba E.b)

Simulare Evaluare Naţională 2021. Examenele vor avea loc în perioada martie-aprilie

Simularea examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat 2021 va avea loc anul acesta, după ce în urmă cu un an simulările au fost anulate din cauza pandemiei COVID-19.

Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației, iar președintele Consiliului Național al Elevilor a declarat pentru Edupedu.ro că propunerea acceptată de Minister a fost ca simulările să aibă loc în perioada martie-aprilie, pentru clasele a VIII-a și a XII-a.

Organizarea simulărilor examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat 2021 de către elevii de clasele a VII-a, a VIII-a, a XI-a și a XII-a, cu subiect unic național, este cerută oficial de Federația Asociațiilor de Părinți ministrului Educației.

Înainte cu o zi ca Sorin Cîmpeanu să se întâlnească cu sindicatele, asociațiile de studenți, elevi, părinți și rectori, Federația Asociațiilor de Părinți a făcut publică lista de solicitări cu care se va prezenta la discuții.

Citeste si: Calendar Evaluare Naţională 2021: Când încep înscrierile?

Introducerea tezelor unice (cu același subiect elaborat la nivel național) este o altă cerință, alături de redeschiderea școlilor în mod special pentru elevii din clasele pregătitoare – a II-a și pentru cei din clasele a VIII-a și a XII-a, cel târziu începând cu

semestrul II.

Părinții cer și “elaborarea unei proceduri de analiză a rezultatelor obținute la examenele de evaluare naţională şi bacalaureat comparate cu mediile anuale obţinute la disciplinele de examen pe întreg parcursul ciclului de învăţământ respectiv, şi luarea măsurilor privind responsabilizarea resursei umane“.

Simulare Evaluare Nationala 2021
Simulare Evaluare Nationala 2021

De asemenea, părinții cer “alocarea unui buget de 500,000 lei fiecărei şcoli care, la evaluarea naţională va avea o medie generală cu o diferenţă mai mică de 0,8 puncte faţă de media înregistrată de elevi la disciplinele de examen la sfârşitul ciclului de invatamant”.

Calendar Evaluarea Națională 2021. Examenele încep pe 22 iunie

Calendarul de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul şcolar 2020- 2021 a fost publicat în Monitorul Oficial. Este pentru prima dată în istoria recentă când Evaluarea Națională este programată la finalul lunii iunie, după probele scrise de la Bacalaureat.

Acesta este cuprins în ordinul MEC privind organizarea şi desfăşurarea Evaluării Naţionale în anul şcolar 2020- 2021.

Potrivit ordinului, în perioada 7- 11 iunie 2021 are loc înscrierea la examen.

Citeste si: Stimulente financiare pentru elevii care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat

De pe 22 iunie 2021 încep probele scrise, rezultatele finale urmând a se face publice pe 4 iulie 2021.

22 iunie 2021- proba de Limba şi literatura română
24 iunie 2021- proba la Matematică
25 iunie 2021- proba de Limba şi literatura maternă
29 iunie 2021 (până la ora 14,00)- afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor
29 iunie 2021 (orele 16,00- 19,00)- 30 iunie 2021 (orele 8,00- 12,00)- depunerea contestaţiilor
30 iunie- 4 iulie 2021- soluţionarea contestaţiilor
4 iulie 2021- afişarea rezultatelor finale
Potrivit ordinului, cadrele didactice şi personalul didactic auxiliar care au rude în examen nu au acces în unităţile de învăţământ- centre de examene/ evaluare/ contestaţii pe perioada desfăşurării examenului.

Cadrele didactice nominalizate ca profesori evaluatori sunt selectate, de regulă, din rândul celor care fac parte din Corpul de profesori evaluatori pentru examenele şi concursurile naţionale. Cadrele didactice care fac parte din comisiile din centrele zonale de evaluare sunt stabilite de comisiile judeţene/ Comisia municipiului Bucureşti de organizare a Evaluării Naţionale prin tragere la sorţi. Aceasta se efectuează în şedinţă publică, care poate fi organizată şi în sistem de videoconferinţă.

Cadrelor didactice nominalizate ca asistenţi le este interzisă intrarea în sala de examen cu bagaje, telefoane sau cu mijloace electronice de calcul ori de comunicare, dar şi cu reviste, ziare, cărţi.

Citeste si: Care este rata de abandon școlar în România anului 2021

În ceea ce priveşte candidaţii, li se interzice să aibă în sălile de examen asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare sau altele asemenea ori în băncile în care sunt aşezaţi orice fel de lucrări: manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, memoratoare, formulare, notiţe, însemnări, rezumate ciorne sau lucrări ale altor candidaţi, care ar putea fi folosite pentru rezolvarea subiectelor. Sunt interzise, de asemenea, telefoanele mobile, căştile audio sau orice mijloc electronic de calcul sau comunicare, care permite conectarea la internet/ reţelele de socializare.

Simulare Evaluare Nationala 2021 calendar
Simulare Evaluare Nationala 2021 calendar

Candidaţii eliminaţi de la o probă pentru fraudă sau tentativă de fraudă primesc nota 1 pe lucrare.

În ordin se mai arată că, în cadrul etapei de soluţionare a contestaţiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, notele acordate după reevaluare sunt comparate cu cele acordate în etapa de evaluare iniţială. În situaţia în care se constată o diferenţă de notare mai mare de un punct, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii, se numeşte o nouă comisie de contestaţii formată din doi profesori cu experienţă. Reevaluarea se face după o nouă secretizare a lucrărilor, iar nota dată de cea de a doua comisie de contestaţii este cea finală.

Ca şi anul acesta, comunicarea rezultatelor obţinute la examen se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidatului şi care vor fi distribuite elevilor, sub semnătură, la prima probă susţinută de aceştia.


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Topul concurenților de la Survivor România 2021. Surprize uriașe pe podium! Cine este... Topul concurenților de la Survivor România 2021. Surprize uriașe pe podium! Cine este cel mai bun si cine este cel mai slab concurent
demamici.ro
Naștere de vis într-un spital de stat din Austria. Maria: „M-am simțit ca un musafir... Naștere de vis într-un spital de stat din Austria. Maria: „M-am simțit ca un musafir într-un hotel, nicidecum ca o pacientă” | Demamici.ro
b1.ro
Câți bani a ajuns să câștige Zanni, lunar, din Youtube, de când este concurent la... Câți bani a ajuns să câștige Zanni, lunar, din Youtube, de când este concurent la Survivor România? Suma uriașă pe care o va găsi în conturi
monitorulcj.ro
În luna februarie, 50% dintre cazurile COVID-19 s-au înregistrat în Cluj-Napoca și în... În luna februarie, 50% dintre cazurile COVID-19 s-au înregistrat în Cluj-Napoca și în alte 11 orașe. Care sunt scenariile pentru luna martie?
infoactual.ro
Andreea Marin a vrut să își pună capăt zilelor: “Cum a fost cazul Mădălinei.” Cine a... Andreea Marin a vrut să își pună capăt zilelor: “Cum a fost cazul Mădălinei.” Cine a salvat-o!
infoactual.ro
De ce este important să îți asculți simțurile: Stomacul e primul care ne dă de știre! De ce este important să îți asculți simțurile: Stomacul e primul care ne dă de știre!
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si