VIDEO - Singapore se poate mândri cu cel mai frumos aeroport din lume. Acesta beneficiază de o cascadă uriașă și o piscină de lux pe acoperiș
Singapore se poate mândri cu cel mai frumos aeroport din lume. Acesta beneficiază de o cascadă uriașă și o piscină de lux pe acoperiș
Nimănui nu-i plac zborurile cu escală. Însă dacă opriți în acest aeroport din Singapore, s-ar putea să vă schimbați părerea. Arată ca o grădină, are o cascadă uriașă în interior și chiar o piscină de lux pe acoperiș. Iar oamenii vin să-l viziteze și dacă nu au bilete de avion.
Ce vedeți în imagini nu este un resort de lux, ci un aeroport complet funcțional din Singapore. A fost gândit ca un loc din care să nu vrei să pleci cât mai repede. E o grădină urbană, cu spații de relaxare și chiar o cascadă de 40 de metri înălțime.
Citește și: VIDEO- Grădinița de căței. 16 patrupezi din rasa Golden Retriever sunt pregătiți de distracție
„Este cea mai înaltă cascadă interioară din lume. N-o să vă vină să credeți că avioanele decolează chiar de pe partea cealaltă.”
Cei mici se pot bucura de un labirinit uriaș
În aeroportul Changi există și numeroase activități, și pentru cei mari și pentru copii. De pildă, o piscină pe acoperiș sau un labirint uriaș în care să intri cu prietenii.
„Poți să tragi ușa ca să îi blochezi pe alții. Mă simt ca în Harry Potter. O, Doamne, m-am pierdut.”
Să vedem cum arată și grădina cu fluturi.
„O, Doamne, e foarte cald. Sunt cam 1.000 de fluturi aici, din 40 de specii. Și suntem într-un aeroport!”
Singapore a investit 1,7 miliarde de dolari în acest aeroport bijuterie și a primit ani de -a rândul titlul de cel mai frumos aeroport de pe glob.