Un șofer, din Capitală, a fost prins la volan sub influența drogurilor. Testul a indicat prezenţa a şapte substanţe interzise

Un tânăr a fost prins de poliţiştii rutieri din Bucureşti în timp ce conducea sub influenţa drogurilor. Bărbatul, de 34 de ani, a consumat șapte substanțe interzise.

Author: Georgiana Balaban vineri 30 septembrie 2022 , 08:22

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

Un bărbat de 34 de ani a fost prins de polițiștii rutieri din București când conducea sub influența drogurilor,  testul făcut indicând prezența a șapte substanțe interzise.

Citește si: O femeie a fost rănită cu niște bile metalice provenite dintr-o sursă necunoscută

„Unii ar spune că s-a aprins bradul de Crăciun…Alții că s-a strigat catalogul drogurilor…Sau că la amphetamină e alergic…Noi spunem că aşa ceva nu am mai întâlnit şi sperăm să nu mai întâlnim niciodată. Totul s-a petrecut în Bucureşti, după miezul nopţii. Maşina venea pe sensul opus. Polițistul de la volan l-a văzut câteva fracţiuni de secundă pe conducătorul auto. A dat drumul la girofar şi a întors maşina”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Bărbatul a încercat să fugă de Poliție

Individul a vrut să meargă pe o stradă laterală pentru a scăpa de echipajul de Poliție, dar tot a fost oprit. Dialogul dintre șofer și oamenii legii este halucinant. Șoferul neagă că ar fi consumat atât alcool, cât și droguri.

Citește si: Captură record în Olanda. Un șofer român de TIR a fost prins cu aproape două tone de droguri

„-Bună seara, de la Brigada Rutieră suntem. Vă rugăm să ne prezentați documentele la control.

- Dar de ce m-aţi oprit?

- Dacă opreaţi la semnalele noastre vă răspundeam că pentru un control de rutină. Acum vă spunem că v-am oprit pentru că nu aţi oprit, dar facem şi controlul de rutină. Aţi consumat alcool?

- În ianuarie… da. Cred că prin februarie, că a fost şi ziua lui…

- Stop! Că suntem în septembrie. Suflaţi constant aici şi vă spunem noi dacă aţi băut azi.

- Pot să vă zic şi eu: azi nu!”, au redat reprezentanții MAI dialogul cu șoferul.

Rezultatul testului pentru alcool a fost zero.

Citește si: Sute de kilograme de cannabis au fost găsite de polițiști, în Caraș Severin

„- Facem şi o testare cu DrugTest-ul.

- Şi aici tot zero o să fie.

- E cam greu de crezut, i-a răspuns poliţistul în timp ce aştepta rezultatul testării.

- Pentru că umblaţi la aparat, nu, îl aranjaţi voi?

- Nu, pentru că aici rezultatul este afișat cu pozitiv sau negativ.

Şi rezultatul a fost o surpriză… doar amphetamina lipsea.

- V-am zis că nu poate fi zero, a spus poliţistul în timp ce îi arăta ecranul aparatului.

- Mamă, bombă sunt! Sigur nu e stricat?

- Cu ce indică aici, mai aveaţi puţin şi îl stricaţi dumneavoastră. Lipseşte doar amphetamina. Mergeţi cu noi pentru recoltarea de probe biologice.

- Nu merg că mi-am adus aminte. Prin mai cred că am fumat o ţigară.

Citește si: Elevii și studenții, testați antidrog de către polițiști în instituțiile de învățământ. Cum s-ar desfășura controalele în școli și facultăți

- Trebuie să mergem. Poate vă aduceți aminte si de iunie, iulie şi de noaptea aceasta.

- Dar nu am luat nimic. Poate ceva medicamente, nu mai ţin minte.

- Asta o lămuriţi cu colegii noştri. Ce medicamente, când le-aţi luat şi de la ce „farmacist”.”, se mai arată în postare.


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si