Un șofer în vârstă de 39 de ani, aflat sub influența alcoolului, s-a urcat la volan și a condus preț de câteva minute în zig-zag, până când a ajuns cu mașina pe marginea drumului.
Evenimentul a avut loc seara trecută pe strada Electrolizei din Baia Mare. Un alt șofer a surprins întrega scenă cu ajutorul camerei de bord. În imagini se observă cum șoferul mergea cu mașina când pe sensul său, când pe contrasens, cursa acestuia terminându-se într-un morman de zăpadă, în care a intrat cu mașina.
Citeste si: Accident cumplit în Teleorman. O persoană a decedat
Șoferul consumase alcool
Martorul a sunat la 112, iar la fața locului au ajuns polițiștii. Șoferul a fost testat cu etilotestul, iar rezultatul a fost de 0,84 miligrame de alcool pur în aerul expirat. Acesta a rămas fără permis de conducere pentru 90 de zile și s-a ales cu un dosar penal pe numele său pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Citeste si: Copil de 13 ani, găsit în comă pe marginea unui drum. A fost preluat de elicopterul SMURD
Un șofer de 29 de ani a murit la volan, iar mașina scăpată de sub control a lovit o fetiță de 6 ani pe trotuar
Un accident șocant a avut loc ieri în Petroșani, județul Hunedoara. Accident șocant.
Un șofer a decedat la volan, iar mașina scăpată de sub control a lovit o fetiță de 6 ani de pe trotuar, informează presa locală.Un tragic accident rutier a avut loc, sâmbătă, la Petroșani. Accidentul s-a petrecut după ce unui șofer i s-a făcut rău la volan, iar scăpată de sub control, mașina a intrat pe trotuarul din fața unui bloc și a acroșat o fetiță, în vârstă de șase ani, care se afla împreună cu mama sa.
Șoferul a decedat, iar copila a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, informează ServusPress.
Citeste si: Inedit ce a apărut în locul în care a murit Răzvan Ciobanu în urmă cu trei ani
Fetița de 6 ani, transportată de urgență la spital
Tragedia s-a petrecut pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Petroșani.
În urma acestui eveniment rutier, a fost declarat decesul conducătorului auto, minora fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.
A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.
Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.