O preoteasă a preluat conducerea Penitenciarului Vaslui. Cristina este soție de preot, dar deține și o funcție mare în orașul său.
Penitenciarul Vaslui are un nou director. Este vorba despre comisarul de poliție penitenciară, Cristina Chirvasă, soția părintelui Adrian Chirvasă, protopopul Protoieriei Vaslui.
Soția unui preot, la cârma unui penitenciar
Cristina a ajuns la penitenciarul de la DGASPC Vaslui, găsindu-și, pentru început, un loc la Serviciul de Reintegrare Socială, ca asistent social. Pentru că nu putea fi o simplă funcționară în cadrul instituției, în urmă cu doi ani a dat concurs pentru ocuparea postului de director adjunct (reintegrare socială), însă a picat la proba scrisă din cauză că în timpul redactării răspunsurilor a făcut mai multe semne distincte pe foaie, ceea ce i-a determinat pe corectori să-i anuleze lucrarea.
Aceasta a contestat acea decizie, însă comisia de soluționare a contestațiilor nu i-a dat câștig de cauză, arată vremeanouă.ro. Văzând că prin concurs nu poate să ajungă șefă, preoteasa a făcut cereri către superiori să fie numită în funcții de conducere, atrăgându-și astfel numeroase critici din partea sindicaliștilor. O protejată a sistemului, Cristina Chirvasă s-a tot mutat cu activitatea, de la Resurse Umane, la Serviciul Regim Penitenciar.
Citește și: Vaticanul îşi trimite primul satelit în spaţiu. Ce conține ”mesajul speranței” care va fi la bord
În cele din urmă a ajuns acolo unde și-a dorit tot timpul, pentru că începând de miercuri, aceasta a fost împuternicită director la Penitenciarul Vaslui, în locul comisarului-șef de poliție penitenciară, Sorin Bărbuță, care revine pe postul de adjunct.
Citește și: El este actorul care a încasat 100 de milioane de dolari după ce a jucat în cinci filme consecutive
Jurnaliștii ziarului vremeanouă.ro au încercat să o contacteze pe Cristina Chirvasă pentru a lămuri unele aspecte ce țin de activitatea profesională a dumneaei, însă aceasta a refuzat dialogul telefonic.
Citește și: Mesaje de Nașterea Sf. Ioan Botezătorul 2023: Imagini creștine pentru această zi sfântă
„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.
„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"
Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.