„Super-gripa” lovește în plin o țară din Europa. Mai multe școli au fost închise și se recomandă purtarea măștii: „M-a dus cu gândul la 2020”

„Super-gripa” lovește în plin o țară din Europa. Mai multe școli au fost închise și se recomandă purtarea măștii: „M-a dus cu gândul la 2020”

(Sursa foto: Unsplash)

Apariția unei tulpini agresive de gripă a închis școli și a dus la triplarea numărului de internări din mai multe unități medicale londoneze. Valul de infectări îi face pe mulți să-și amintească de perioada pandemiei de Covid.

Marea Britanie se confruntă cu un sezon extrem de dificil. Tulpina mai agresivă a virusului gripal A(H3N2), care neoficial este considerată o „super-gripă”, cauzează îmbolnăviri rapide mai ales în rândul minorilor. Mai grav, autoritățile se tem că ce e mai rău acum urmează, scrie Daily Mail.

Școala St Martin’s din Caerphilly, în sudul Țării Galilor, s-a închis temporar, după ce peste 250 de elevi au început să prezinte simptome severe. Directorul le-a transmis părinților că unitatea se confruntă cu „un focar semnificativ de boală asemănătoare gripei”. Prin urmare, s-a decis o „perioadă de întrerupere”, în care elevii trec la cursurile online. În această perioadă are loc dezinfectarea școlii. Decizii similare au luat și unități de învățământ din Anglia și Scoția.

Citește și: VIDEO Românca înghițită de valuri în Tenerife era mama a doi copii. Cei doi români morți erau în vacanță atunci când a avut loc tragedia

O școală primară din Leeds a renunțat temporar la adunări, iar una din șase clase s-a golit aproape complet. Gripa afectează și Irlanda de Nord, unde 170 de copii au lipsit într-o singură zi de la cursuri. Unii s-au simțit foarte rău și au ajuns la spital.

„A fost foarte, foarte dificil cu numărul de elevi și de profesori care au lipsit. M-a dus cu gândul la 2020”,

a declarat directorul.

Cazurile de gripă care se înmulțesc alarmant pun mare presiune pe sistemul medical. În Londra, numărul internărilor s-a triplat în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Unele unități medicale au reintrodus obligativitatea măștii, iar specialiștii atrag mare atenție asupra faptului că tulpina actuală este mai agresivă.

„Nu am mai văzut un astfel de virus de mult timp, aceste dinamici sunt neobișnuite.

H3 este mereu un virus mai agresiv, mai sever, mai impactant asupra populației ”, a explicat profesorul Nicola Lewis, director al World Influenza Centre.

Chiar dacă masca amintește multor persoane de anul 2020, profesorul Simon Clarke, de la University of Reading, e de părere că noile recomandări reprezintă doar actualizarea regulilor clasice pentru gripă.

„Purtarea măștilor nu va face rău, dar oricine are gripă este puțin probabil să poată ieși din pat, darămite să interacționeze cu alte persoane”,

spune acesta.

Sir Jim Mackey, directorul NHS England, avertizează că Marea Britanie s-ar putea confrunta cu „cel mai grav sezon de gripă din istorie”, care ar pune presiune asupra sistemului „în multe privințe va semăna cu perioada Covid”. Oficialii spun că între 5000 și 8000 de paturi ar putea să fie ocupate de pacienții bolnavi de gripă în Londra, un record.

Val de îmbolnăviri pe o navă de croazieră

Între timp, un virus a afectat și pasagerii și membrii echipajului unui vas de croazieră. Aproximativ 100 de persoane s-au îmbolnăvit în timp ce făceau o călătorie de 133 de zile în jurul lumii. Oamenii aflați la bordul navei care a plecat din Hamburg pe 10 noiembrie au început să acuze stări de rău, diaree și vărsături.

Primele cazuri de norovirus au apărut în urma vizitelor din Boston, New York și Miami, potrivit Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA.

Citește și: Ajutor de urgență pentru Gheorghe Dincă. Deținutului i s-a făcut rău când se afla în celula de la Penitenciarul Craiova: „Era umflat tot”


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri