1 din 4 | Luke Garrett Resecker a fost condamnat la 65 de ani de închisoare
2 din 4 | Tânăr de 19 ani, condamnat la 65 de ani de închisoare după ce a condus drogat și a ucis o familie întreagă într-un accident de Crăciun
3 din 4 | Tânăr de 19 ani, condamnat la 65 de ani de închisoare după ce a condus drogat și a ucis o familie întreagă într-un accident de Crăciun
4 din 4 | Tânăr de 19 ani, condamnat la 65 de ani de închisoare după ce a condus drogat și a ucis o familie întreagă într-un accident de Crăciun
Luke Garrett Resecker, un tânăr de 19 ani din Texas, a fost condamnat la 65 de ani de închisoare pentru că a provocat un accident în a doua zi de Crăciun, soldat cu moartea a șase persoane. El avea 17 ani la momentul respectiv.
Aflat sub influența alcoolului și a drogurilor, tânărul a intrat brusc pe contrasens, pe o autostradă, ucigând o familie de șase persoane care se afla într-un mini-van inclusiv doi copii de 9 și 10 ani, informează Mirror.
Accidentul oribil a dus la moartea lui Rushil Barri, în vârstă de 28 de ani, Nageswararao Ponnada, în vârstă de 64 de ani, Sitamahalakshmi Ponnada, în vârstă de 60 de ani, Naveena Potabathula, în vârstă de 36 de ani, Krithik Potabathula, în vârstă de 10 ani și Nishidha Potabathula, în vârstă de 9 ani.
Un supraviețuitor al accidentului din familia distrusă a rămas paralizat de la brâu în jos, iar un alt supraviețuitor, pasager în mașina lui Resecker, a suferit un traumatism cranio-cerebral.
Autoritățile au declarat că au fost găsite droguri în camioneta Chevy Silverado a lui Resecker, iar un raport toxicologic a arătat că acesta avea THC în organism (ingredientul activ din marijuana) în momentul
Procurorii adjuncți Connor Day și Stephanie Miller au numit accidentul "o amintire gravă a consecințelor ireversibile ale conducerii sub influența unor substanțe halucinogene și a conducerii imprudente”.
Familia distrusă în accident tocmai se mutase în Alpharetta, Georgia, din Plano, Texas, și se întorcea la vechea reședință pentru a-și vizita prietenii și familia în perioada sărbătorilor.
Vărul lui Potabathula, Barri, sosise recent din India și își continua studiile postuniversitare în orașul Irving.
Procurorul adjunct Stephanie Miller a rostit numele fiecăreia dintre victime în timpul pledoariilor finale.
"Justiție pentru toți cei din familia Potabathula și justiție pentru această comunitate”, a spus Miller.