Tensiuni militare între Coreea de Nord și Coreea de Sud. Începe un nou război?

Coreea de Nord a acuzat vineri regimul din Coreea de Sud că s-a implicat în acţiuni provocatoare în apropierea graniţei comune. Dictatorul Kim Jong-un a acuzat armata sud-coreeană că "incită la tensiune militară", a informat presa regimului de la Phenian.

Author: Sorin Negru vineri 14 octombrie 2022 , 07:12

coreea de nord

Kim Jong-un: Armata populară coreeană "a luat contramăsuri militare puternice" ca răspuns la această "acţiune provocatoare" din Sud

[Sursa foto: Twitter]
DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

Coreea de Nord a lansat vineri (14 octombrie) o rachetă balistică cu rază scurtă de acțiune în mare, în largul coastei sale de est, a declarat armata sud-coreeană. Este cea mai recentă dintr-o serie de lansări ale țării cu arma nucleară, pe fondul tensiunilor crescute.

Citeste si: Coreea de Nord a lansat rachete de croazieră capabile să poarte arme nucleare

Coreea de Sud a alertat avioanele de luptă atunci când un grup de aproximativ 10 avioane militare nord-coreene au zburat în apropierea graniței care desparte cele două țări, transmite AsiaOne.

De partea cealaltă, Coreea de Nord a tras aproximativ 170 de focuri de artilerie în largul coastelor sale de est și de vest, după cum au transmis Șefii de Stat Major din Coreea de Sud (JCS).

Acuzații aduse de Coreea de Nord: Tiruri de artilerie lângă graniță

Un purtător de cuvânt al armatei nord-coreene a declarat că armata sud-coreeană a efectuat joi "tiruri de artilerie timp de aproximativ zece ore în apropierea zonei de apărare avansată a Corpului V al Armatei populare coreene", potrivit unui comunicat transmis de agenţia oficială de presă KCNA.

Citeste si: NATO va reacționa "fizic" dacă Rusia folosește arme nucleare în Ucraina

Armata populară coreeană "a luat contramăsuri militare puternice" ca răspuns la această "acţiune provocatoare", se arată în comunicat.

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk-yeol a declarat că guvernul său lucrează la construirea unei posturi de alertă ermetice împotriva provocărilor Coreei de Nord încă de la momentul preluării mandatului de şef al statului.

Citeste si: Ucraina a doborât 4 elicoptere rusești în doar 18 minute

Consiliul Naţional de Securitate al Coreei de Sud a condamnat vineri cu fermitate escaladarea tensiunilor militare din Coreea de Nord prin acte ostile, adăugând că provocările regimului de la Phenian trebuie să aibă un preţ, conform Reuters.

Aliatul Rusiei, exerciții militare fără precedent

Coreea de Nord, una dintre puținele țări care susțin Rusia în acțiunile de invazie și anexare din Ucraina, a derulat în 2022 o serie fără precedent de lansări de rachete și teste balistice.

Citeste si: ONU condamnă anexarea la Rusia a regiunilor din Ucraina

Miercuri, două rachete strategice de croazieră cu rază lungă de acţiune au fost lansate de Coreea de Nord, un test supravegheat de liderul nord-coreean Kim Jong Un.

O rachetă balistică a fost testată în direcţia mării. Phenianul a descris recentele sale teste cu rachete drept exerciţii tactice nucleare ce simulează atacuri asupra aeroporturilor şi instalaţiilor militare din Coreea de Sud.

Cu puţin timp înainte ca ultima rachetă să fie lansată,12 avioane de luptă nord-coreene au survolat o zonă din apropierea graniţei cu Coreea de Sud care, la rândul său, a trimis avioane ca răspuns.

Pactul militar din 2018, încălcat de Coreea de Nord

Consiliul de Securitate Națională din Coreea de Sud a condamnat Nordul pentru escaladarea tensiunii, numind mișcările sale o încălcare a pactului militar bilateral din 2018 care interzice „actele ostile” în zona de frontieră.

Seulul a impus primele sancțiuni unilaterale împotriva Phenianului în aproape cinci ani, punând pe lista neagră 15 indivizi nord-coreeni și 16 instituții implicate în dezvoltarea rachetelor.


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si