Președintele american Donald Trump susține că noua conducere a Iranului i-ar fi cerut să negocieze o oprire a războiului, însă răspunsul său a fost "E prea târziu".
Președintele SUA a postat, marți, un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care scrie: "Vor să vorbească. Am spus «Prea târziu!»”.
Nu este prima dată când Donald Trump spune că iranienii sunt deschiși la negocieri, după uciderea lui Ali Khamenei, însă informația a fost infirmată de noul leadership de la Teheran.
Citește și: Donald Trump: Noua conducere din Iran "vrea să vorbim"
Președintele american a transmis cu scurt timp în urmă: "Apărarea lor aeriană, Forțele Aeriene, Marina și Conducerea au dispărut”, cu referire la oficialii iranieni, potrivit BBC News.
Iranul nu crede în negocierile cu SUA
Ambasadorul Iranului la Națiunile Unite din Geneva, Ali Bahreini, a pus la îndoială perspectiva negocierilor cu Statele Unite.
"Pentru moment, avem mari îndoieli cu privire la utilitatea negocierilor”, a declarat Ali Bahreini reporterilor de la Geneva, marți, potrivit Reuters.
Iranul a avertizat marți țările europene împotriva oricărei implicări în războiul care îl opune Israelului și SUA, după ce Germania, Franța și Regatul Unit au declarat că sunt pregătite de "acțiuni defensive" pentru distrugerea capacităților militare iraniene.
"Ar fi un act de război. Orice act de acest tip împotriva Iranului va fi considerat drept un gest de complicitate cu agresorul", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmail Baghaei, în cursul unei conferințe de presă la Teheran.