Trump se pregătește să facă "dezvăluiri bombă" din dosarele OZN. "A primit permisiunea de la alți lideri mondiali", susține un ufolog celebru

Un specialist în problematica OZN-urilor este convins că urmează să aflăm "informații bombă" de la Casa Albă cu privire la vizitele unor civilizații extraterestre pe Pământ.

Donald Trump ar fi pregătit deja un "discurs exploziv" în care va dezvălui public mai multe dovezi despre fenomenul OZN și vizitele extratereștrilor, susține ufologul Mark Christopher Lee, citat de Mirror.us.

Potrivit acestuia, ar fi apărut noi afirmații care sugerează că președintele SUA este decis să dezvăluie publicului larg dosarul secret privind OZN-urile. Acesta ar conține dovezi uimitoare strânse de-a lungul mai multor decenii.

Afirmațiile provin de la Mark Christopher Lee, scriitor, regizor, producător și "ufolog" britanic, care spune că a fost informat direct de „un consilier al administrației Trump”.

Acesta din urmă ar fi lăsat să se înțeleagă că Donald Trump a primit permisiunea altor lideri mondiali pentru a face un anunț oficial fără precedent cu privire la obiectele zburătoare neidentificate.

"Un consilier al administrației Trump mi-a spus că președintele SUA a primit permisiunea de la ceilalți lideri mondiali importanți pentru a face acest anunț”, a declarat Lee pentru Daily Mail.

Ce ar conține dosarul secret privind OZN-urile

Discursul lui Trump fusese inițial programat pentru Adunarea Generală a Națiunilor Unite în septembrie 2025, susține Lee, dar se pare că a fost reprogramat pentru a marca cea de-a 79-a aniversare a incidentului de la Roswell, pe 8 iulie 2026.

În incidentul de la Roswell se presupune că s-au recuperat resturi extraterestre, inclusiv cadavre ale unor ființe humanoide, de la un obiect neidentificat care s-a prăbușit în apropiere de Roswell, în statul New Mexico, în iulie 1947.

De la sfârșitul anilor 1970, incidentul a fost obiectul unor controverse intense și obiectul unor teorii ale conspirației cu privire la natura reală a obiectului care s-a prăbușit.

"Raportul (prezentat de Trump- n.r) va confirma că analiza criminalistică a vehiculelor și substanțelor biologice non-umane recuperate de autorități ar fi stabilit originea lor extraterestră”, a declarat Lee.

Potrivit ufologului, va fi "prima recunoaștere oficială a acestei realități de către orice lider mondial”.

"Este o chestiune de urgență"

"Noile date ale serviciilor de informații au făcut din acest caz o chestiune de urgență”, a explicat Lee.

"Cred că președintelui Trump îi place să acționeze spontan și s-ar putea să nu vrea să aștepte până pe 8 iulie. De asemenea, ar putea suspecta că Rusia sau China ar putea să acționeze înaintea lui”, a adăugat Lee.

Conform speculațiilor, discursul planificat de Casa Albă ar recunoaște oficial mai multe întâlniri OZN bine documentate, deja confirmate de armata americană și examinate în timpul audierilor din Congres.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri